Energie: Banii rămași necheltuiți din PNI, aproape 800 de milioane de lei, vor fi adăugați la Fondul de Modernizare
PNI este un mecanism prin care Guvernul acordă finanțare obținută din valorificarea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru proiecte energetice. După cum se știe, au fost finanțate deja două proiecte din acest fond: centrala pe gaze în ciclu combinat a Petrom de la Brazi și reabilitarea unui grup pe cărbune al centralei de la Rovinari, iar alte două, centrala pe gaze a Romgaz de la Iernut și un grup pe cărbune de la Ișalnița, sunt în derulare.
Nu se pot finanța alte proiecte, iar banii din PNI sunt mai mulți decât ce s-a cheltuit și se va cheltui pe proiectele de mai sus, așa că rămân sune nefolosite. Și se pune întrebarea: ce face statul cu banii?
Cităm dintr-un document al Guvernului:
“În perioada 2013-2019, în Contul PNI s-a acumulat suma de 1.616.887.769,87 lei, reprezentând contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate și plătite. Din acest cont se asigură finanțarea investițiilor cuprinse în PNI, în procent de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile ale investițiilor.
Având în vedere că valoarea totală deja angajată a fi rambursată în baza celor patru contracte de finanțare încheiate este în sumă totală de 824.219.082,10 lei, precum faptul că nu se mai pot încheia alte contracte de finanțare întrucât niciuna dintre investițiile cuprinse în PNI nu mai întrunește condițiile de eligibilitate prevăzute de legislația incidentă, rezultă că la finalul implementării Mecanismului 10c, în Contul PNI rămâne un excedent al fondurilor aferente finanțării nerambursabile estimat la această dată la suma de 792.668.687,77 lei”.
Banii, cei 792 de milioane de lei, vor fi adăugați la sumele care vor fi obținute de România prin mecanismul 10d al Fondului de Modernizare, ne-a explicat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
“Ne-am pregătit încă de anul trecut pentru această posibilitate. Banii îi vom folosi tot pentru investiții în energie, începând cu anul 2021. Am discutat cu reprezentanții Comisiei Europene și acești bani se vor reporta și se vor adăuga fondurilor disponibile din Fondul de Modernizare”, a declarat Virgil Popescu răspunzând unei solicitări de-a noastre.
Fondul de Modernizare este un mecanism prin care Comisia Europeană pune la dispoziția celor mai puțin dezvoltate state din Uniune fonduri nerambursabile pentru proiecte în domeniul energetic care să sprijine tranziția spre obiectivul de emisii zero al Uniunii. Banii se alocă pe proiecte depuse de fiecare stat, pentru zece țări: Bulgaria, Cehia, Estonia, Croația, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. România ar urma să primească șase miliarde de euro, din care să se finanțeze proiecte energetice în baza unui mecanism de priorități. Potrivit unor anunțuri de anul trecut, companii de sstat și private ar fi depus 700 de proiecte.