Energiile regenerabile acoperă 27% din energie electrică consumată în Germania
În primele trei luni ale acestui an producţia de energie electrică din surse regenerabile în Germania a crescut cu 12,6% în ritm anual până la 40,2 miliarde kilowaţi oră, a informat vineri Federaţia germană a industriilor apei şi energiei (BDEW). În aceste condiţii, partea energiilor regenerabile în consumul de electricitate a fost cu patru puncte procentuale mai mare decât nivelul de 23% înregistrat în primele trei luni din 2013.
Turbinele eoliene au produs în primul trimestru o cantitate de energie electrică de 17,8 miliarde kilowaţi oră, în creştere cu 19% în ritm anual. Cea mai mare creştere procentuală, 70% până la 5,7 miliarde kilowaţi oră, s-a înregistrat pe segmentul energiei fotovoltaice, datorită vremii neobişnuit de însorite pentru această perioadă a anului.
Cu toate acestea, ‘evoluţiile din primul trimestru nu permit tragerea de concluzii pentru ansamblul anului 2014’ a avertizat BDEW, precizând că media anuală ar putea să fie una mai mică decât cifra din primul trimestru. Unul dintre motive este şi faptul că producţia de energie din surse regenerabilă este foarte volatilă şi depinde de condiţiile meteo.
Obiectivul autorităţilor de la Berlin este să crească ponderea energiilor regenerabile până la 80% din energia electrică consumată în anul 2050, în condiţiile în care toate reactoarele nucleare din Germania ar urma să fie închise până în 2022.
Potrivit datelor publicate săptămâna aceasta de Eurostat, Germania este cel mai mare poluator din Uniunea Europeană, cu emisii de CO2 de 760 milioane tone în 2013, în creştere cu 2% comparativ cu 2012. În România emisiile de CO2 provenite de pe urma arderii de combustibili fosili au scăzut anul trecut cu 14,6%, de la 74,2 milioane tone până la 63,4 milioane tone.