Energy Holding a pierdut în rejudecare procesul cu administratorul judiciar al Hidroelectrica

Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de Energy Holding împotriva măsurii administratorului judiciar Euro Insol de denunţare a contractului de vânzare - cumpărare a energiei electrice din 2004 şi a obligat compania privată să achite către Hidroelectrica toate cheltuielile de judecată, în valoare de 412.825,20 lei, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.
Economica.net - vin, 09 ian. 2015, 09:52
Energy Holding a pierdut în rejudecare procesul cu administratorul judiciar al Hidroelectrica

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă la data de 20 iunie 2012. Imediat, EURO INSOL a început negocierile cu toţi partenerii contractuali din contractele de vânzare a energiei electrice, în scopul alinierii preţului contractual la cel practicat pe pieţele de energie electrică, unde energia era tranzacţionată la preţuri duble faţă de cele din contracte.

Potrivit comunicatului citat, vânzarea de energie electrică la preţurile din contracte a generat pentru Hidroelectrica doar în perioada 2006 – 2012 o pierdere cumulată de peste 4,87 miliarde de lei (aproximativ 1,1 miliarde euro).

‘În contextul eşecului negocierilor cu traderii de energie, în data de 24.07.2012, administratorul judiciar a denunţat, printre altele, şi Contractul de vânzare cumpărare energie electrică încheiat de Hidroelectrica cu Energy Holding nr. 33CE/14.01.2004. În perioada de derulare a contractului, diferenţa dintre valoarea preţului mediu anual al Pieţei Zilei Următoare (PZU) şi valoarea contractuală a preţului energiei livrate Energy Holding a generat, în intervalul 2006 – 31 mai 2012 o pierdere de 1.441.038.270 lei. Prin denunţarea contractului cu Energy Hoding, Hidroelectrica a obţinut, până în prezent, venituri suplimentare de 330.000.000 lei, ceea ce a permis companiei să înregistreze un profit record de peste 1 miliard de lei în 2014’, a declarat în comunicat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol.

Energy Hoding a contestat în data de 30 iulie 2012 măsura administratorului judiciar de denunţare a contractului de vânzare – cumpărare a energiei electrice. În primul ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti a respins, la data de 29 mai 2013, ca inadmisibilă contestaţia formulată de Energy Holding, soluţia instanţei de fond fiind casată de Curtea de Apel în data de 20 martie 2014. În rejudecare, în data de 17 decembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a soluţionat cauza pe fond, pronunţarea fiind amânată până la data de 6 ianuarie 2015, când a respinsă ca neîntemeiată contestaţia Energy Holding împotriva deciziei administratorului judiciar.

Te-ar mai putea interesa și
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Compania de optică Lensa a atras doi noi investitori în acționariatul său, OH Holding Limited și ATM Ventures
Lensa, liderul pieței de optică din România, marchează un moment-cheie în evoluția sa prin atragerea în acționariat a două grupuri cu reputație internațională: OH Holding Limited,......
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Romgaz a început instalarea unei sonde noi la zăcământul de gaze naturale Caragele din județul Buzău
Societatea Națională Romgaz a anunțat astăzi că în primele zile ale lunii iunie a început lucrările de foraj ale ...
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda opoziției îndârjite a Slovaciei și Ungariei
Planul Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia merge mai departe, în ciuda ...
Ungaria şi Slovacia s-au opus luni planului Uniunii Europene de a interzice importurile de gaze naturale din Rusia, dar ...
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% în această perioadă
Producția de cărbune a României a scăzut cu 0,7% în primele patru luni ale anului. Importurile au fost mai mici cu 50,3% ...
Producţia de cărbune a României s-a cifrat în primele patru luni din 2025 la 629.600 de tone echivalent petrol (tep), ...