EnergyHolding: Vrem să se aplice legea şi să cooperăm. Hidroelectrica: Putem cere diferenţe pe 3 ani

După ce a contestat, la Tribunalul Bucureşti, măsura administratorului judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, de a denunţa contractul bilateral de vânzare de energie cu Energy Holding, compania transmite că îşi concentrează eforturile pentru aplicarea legilor în vigoare şi îşi exprimă disponibilitatea de a colabora cu autorităţile statului.
Andreea Budica - mar, 31 iul. 2012, 16:14
EnergyHolding: Vrem să se aplice legea şi să cooperăm. Hidroelectrica: Putem cere diferenţe pe 3 ani

„În acest moment, ne preocupă aplicarea conformă a prevederilor legislative în vigoare şi ne exprimăm disponibilitatea de a coopera cu autorităţile statului care au competenţe de analiză şi, după caz, decizie. Apariţiile din presă legate de contractele Hidroelectrica sunt, de cele mai multe ori, incomplete, incorecte sau răuvoitoare. Noi însă vom rămâne deschişi unui dialog transparent, prin care bunul mers al actului de justiţie să nu fie afectat. Sublinem faptul că, în funcţie de decizia Tribunalului Bucureşti, vom stabili în ce măsură este oportună sau nu continuarea demersurilor legale”, precizează Energy Holding, într-un comunicat transmis ECONOMICA.NET.

Ce șanse de câștig ar putea avea „băieții deștepți” în instanță? Administratorul judiciar al Hidroelectrica spune că „niciuna”. Dacă Energy Holding va cere în instanţă daune de compensare, Hidroelectrica ar putea cere diferenţele de preţ pe ultimii trei ani.

„Denunțările contractelor, ca măsuri dispuse de administratorul judiciar, nu sunt supuse niciunei căi de atac, nici pe instanțele de drept comun, nici pe instanțele arbitrale. În schimb, sigur, dânșii pot să ceară daune sau compensații pentru denunțare, e cu totul altceva. Dar nu au nicio șansă. Și putem să le răspundem și noi cu aceeași monedă, putem să le cerem banii, diferențele de preț pe ultimii trei ani, care se ridică la câteva sute de milioane de euro, deci ar trebui să se gândească de două ori dacă înțeleg să promoveze o acțiune în instanță”, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Remus Borza, partener în firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Energy Holding, cel mai vechi trader de energie electrică din România, a contestat în instanţă decizia administratorului judiciar al Hidroelectrica de a denunţa contractul prin care Energy Holding primea energie electrică de la Hidroelectrica.

Contestaţia a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti. Energy Holding este reprezentată în acest litigiu de una dintre cele mai mari case de avocatură din România, Ţucă, Zbârcea şi Asociaţii.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din România, aflat în insolvenţă, a desfiinţat săptămâna trecută, contractul bilateral de furnizare de energie cu traderul Energy Holding. Energy Holding este al doilea cel mai mare „băiat deştept”, după Alpiq, primind o cantitate anuală de 2,5 TWh de energie de la Hidroelectrica.
Energy Holding plătea, în baza contractului bilateral cu Hidroelectrica, un preţ de 130 de lei/MWh. Contractul de furnizare de energie electrică se întindea până în anul 2019.

Compania a anunţat atunci că „decizia de denunţare a contractului vine după mai bine de 7 luni de negocieri, perioadă în care compania a dovedit bună credinţă şi a venit, în permanenţă, în întâmpinarea cerinţelor Hidroelectrica”. „Cu toate că echipa de negocieri a Hidroelectrica s-a schimbat pe parcursul celor 7 luni de cel puţin 3 ori şi negocierile au pornit de fiecare dată de la zero, reprezentanţii Energy Holding au dovedit flexibilitate în acceptarea modificărilor parametrilor esenţiali ai contractului: preţ, durată, cantitate. Vom gestiona situaţia creată şi vom limita impactul deciziei Hidroelectrica asupra partenerilor noştri contractuali” a anunţat atunci Energy Holding.

Citeşte şi

Băieţii deştepţi nu se lasă. Energy Holding atacă în justiţie ruperea contractului cu Hidroelectrica

Contractul secret dintre Hidroelectrica şi Energy Holding a fost făcut public. Vezi ce conţine

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în Parlament pentru asumarea răspunderii
Nazare anunță că la ședința de Guvern de astăzi a fost avizat primul pachet de măsuri fiscale, care va ajunge în ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că la şedinţa de Guvern de vineri a fost dezbătut şi avizat primul pachet de măsuri fiscale care va fi depus rapid în Parlament pentru......
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici de producție a celulelor de baterii pentru mașini electrice
Comisia Europeană acordă granturi în valoare totală de peste 852 de milioane de euro pentru construirea unor fabrici ...
Comisia Europeană a anunţat, vineri, că şase proiecte inovatoare de fabricare a celulelor de baterii pentru vehicule ...
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive care au miliarde de lei restanțe la TVA și să faci controale de formă
Bolojan pune tunurile pe patronii firmelor cu datorii: Este anormal să ai la o adresă zeci de sedii de companii fictive ...
Ilie Bolojan a declarat într-un interviu pentru Știrile ProTV că se vor face mai multe schimbări care va permite statului ...
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Extinderea Magistralei 4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul – Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici
Guvernul a aprobat, vineri, în şedinţă, printr-o Hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de ...