Enery semnează două contracte de tip virtual PPA cu Orange România
Membrii Grupului Orange România au semnat două contracte de achiziție directă de energie electrică virtuale (VPPA), după ce în luna august au încheiat un contract similar cu Engie. Noul furnizor de energie electrică verde al companiei telecom este Enery, companie cu sediul în Austria, care a precizat că acordul este pentru Orange România, Orange România Communications și NextGen Communications.
Unul dintre acorduri este „un PPA virtual transfrontalier de pionierat, o inovație în regiunea Europei de Est”, a anunțat Enery.
Compania nu a dat foarte multe detalii, spunând doar că s-a angajat să furnizeze 70 GWh pe an.
„Colaborările cu Grupul Orange România subliniază dedicarea noastră în sprijinirea întreprinderilor în drumul lor spre decarbonizare. Misiunea noastră este de a ne uni forțele cu partenerii noștri pentru a contura un peisaj energetic mai sustenabil, inspirându-i în același timp pe alții să se angajeze în inițiative îndrăznețe pentru un viitor mai verde”, a declarat directorul comercial al Enery, Severin Vartigov.
Enery este activă în Europa Centrală și de Est. Are un portofoliu operațional de energie electrică verde de 312 MW, care generează 440 GWh pe an. Compania a precizat că dezvoltă proiecte în valoare totală de 7 GW. Printre acestea, planifică un parc fotovoltaic de 535 MW în Giurgiu, în sudul României, în cadrul societății sale mixte Enery Element, cu Element Power RE, invetiție estimată la peste 400 de milioane de euro. Firma austriacă este controlată de Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări (3SIIF), care are drept consilier de investiții Amber Infrastructure.
Orange este liderul pieței de comunicații mobile din România.
Un Virtual PPA este un tip specific de contract PPA, utilizat pentru a achiziționa energie regenerabilă pe termen lung. Este de fapt un acord financiar între un dezvoltator și cumpărător, care garantează un flux de numerar pentru proiectul de energie regenerabilă care face obiectul contractului.
În iulie 2023, Ursus Breweries, parte a Asahi Europe & International și Enery au anunțat semnarea unui acord de achiziție directă de energie electrică de tip virtual power purchase agreement – VPPA pe mai mulți ani, care asigură energie regenerabilă pentru producția fabricilor de bere în România, potrivit unui comunicat de presă emis atunci.
Ursus Breweries urma să preia producția de energie de la un parc fotovoltaic nou-construit, cu o capacitate de peste 50 MWp, situat în România. Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere în România: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca.