Engie scumpeşte semnificativ gazele pentru consumatorii din piaţa liberă. A fost obligată să scadă preţurile pentru piaţa reglementată
Engie a trimis clienţilor pe care îi are în piaţa concurenţială notificări referitoare la majorarea preţurilor finale la gaze, începând din toamnă. Potrivit unei astfel de notificări primită de un client de lângă Bucureşti, Engie a anunţat creşterea cu 0,018 lei/kWh a preţului final, începând cu data de 1 septembrie. Notificarea ne-a fost trimisă de un client comercial (de tip PFA) dar care are un profil de consumator rezidenţial (categoria B1). Pentru gazele consumate acasă pentru încălzire şi prepararea hranei, acest consumator are acum un preţ de 0,173 lei/kWh, fără TVA. Aşadar, Engie creşte preţul final de furnizare cu peste 10% din toamnă, cel puţin pentru unele categorii de consumatori, însă promite că acest preţ va fi ferm pentru următorii doi ani, în cazul în care consumatorul îl acceptă.
Compania spune că este obligată să recurgă la această soluţie din cauza efectelor celebrei OUG 114, care a obligat producătorii români să pună mai puţine gaze pe piaţă, deci pentru clienţii săi din piaţa liberă Engie este obligată să cumpere gaze mai scumpe, în special din import.
Iată, integral notificarea, după care clienţii aflaţi în această situaţie pot citi ce au de făcut:
Stimate Partener,
ENGIE România face eforturi de consolidare a angajamentului față de partenerii săi pe piaţa energiei, prin investiții continue în soluții de eficiență energetică și în dezvoltarea unor oferte comerciale care răspund nevoilor afacerii dumneavoastră.
Pentru a păstra transparența în relaţia noastră de parteneriat, vă aducem la cunoștință efectele modificărilor legislative aduse de OUG 114/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 1116 din 29.12.2018 și completate de OUG 19/2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 29.03.2019 ce reglementează alocarea cu prioritate a gazelor naturale din producția internă curentă pentru acoperirea consumului clienților casnici și al producătorilor de energie termică destinată consumului populației.
Prin urmare, cantitățile de gaze naturale disponibile pentru tranzacționare, în cazul consumatorilor non-casnici, provin majoritar din surse din import pentru perioada de vară și dintr-un mix de gaze naturale din import și din depozitele de înmagazinare pentru perioada de iarnă. Această reglementare, împreună cu creșterea cursului valutar, menţin trendul crescător al prețurilor de achiziţie a gazelor naturale.
Factorii prezentați mai sus împreună cu lipsa de lichiditate pe pieţele centralizate au generat o creștere a costurilor cu achiziția gazelor naturale, motiv pentru care ne vedem nevoiți să creștem prețul energiei furnizate către dvs. cu 0,018 lei/kWh începând din data de 01.09.2019.
Totodată, vă informăm că valabilitatea prețului gazelor naturale din contractul existent, la care se adaugă creșterea de preț menționată mai sus, se prelungește până la data de 31.12.2021, asigurând astfel stabilitatea unui preț fix și protecția la fluctuațiile pieții, pentru un mai bun control asupra bugetului dumneavoastră.
Conform reglementărilor în vigoare, în cazul în care nu sunteți de acord cu continuarea colaborării în contextul creșterii de preț prezentate, puteți trimite o notificare scrisă referitoare la denunțarea unilaterală a contractului, pȃnă la data de 15.08.2019.
Vă asigurăm că ENGIE România va continua să depună eforturi pentru a putea acorda întregul suport specializat necesar afacerii dumneavoastră.
Ce pot face clienţii aflaţi în această situaţie
Răspunsul simplu şi rapid: să se întoarcă în piaţa reglementată, dacă sunt consumatori casnici care au trecut în piaţa liberă. Potrivit ultimei decizii ale ANRE, în condiţiile în care, potrivit OUG 114 completate de OUG 19 consumatorii casnici primesc până în 2021 gaze la preţ reglementat de ANRE, preţul plătit de clienţii casnici ai Engie în regim reglementat este, de la 1 iulie, de 125 lei/MWh, preţ care a fost coborât de ANRE. Conform reglementărilor în vigoare, toţi clienţii casnici se pot întoarce în piaţa reglementată, unde vor plăti preţurile stabilite de ANRE, fiind nevoie doar de o notificare adresată furnizorului în acest sens.
Citeşte şi:
Se întoarce roata pentru Engie: După ce a beneficiat de OUG 114, ANRE i-a tăiat semnificativ din tarife
Când e bună OUG 114 şi când nu?
Ceea ce mai merită subliniat este motivaţia cu care Engie a venit în faţa consumatorilor săi, şi anume efectele OUG 114.
Engie este una dintre companiile pentru care s-a emis OUG 114, care a plafonat preţul gazelor din producţia internă şi a re-reglementat piaţa pentru populaţie, fără ca grupul francez să ceară însă acest lucru.
Furnizorii de gaze s-au plâns, la începutul iernii trecute, că, din cauza faptului că producătorii români (Petrom şi Romgaz) nu au pus suficiente gaze pe piaţă, au fost obligaţi să cumpere mai multe gaze din import, la preţuri mai mari, pentru consumul populaţiei, acumulând pierderi în condiţiile în care aceste costuri suplimentare nu au putut fi apoi transferate, prin facturi, populaţiei. Ei au avertizat că situaţia nu mai poate continua şi sunt obligaţi să majoreze preţurile pentru populaţie.
Citeşte şi:
Scrisoarea ministrului Energiei, Anton Anton, către UE, în care arată de ce a dat Guvernul OUG 114. Pentru cine a fost elaborată de fapt Ordonanţa
Ca atare, Guvernul, pus în faţa posibilităţii unei creşteri de preţ, a emis OUG 114, care plafonează timp de trei ani preţul de achiziţie al gazelor pentru consumul casnic, asigurat acum doar din producţia internă, şi oferă posibilitatea furnizorilor (cei mai mari sunt Engie şi E.On) să recupereze costurile nerecunoscute timp de trei ani.
Însă, după cum se vede, prevederile OUG lovesc inclusiv în clienţii din piaţa liberă ai Engie, cărora compania spune că este obligată să le vândă gaze mai scumpe.