Engie se va retrage din peste 25 de ţări până în 2021

Compania franceză de utilităţi Engie a anunţat marţi că va accelera planurile de retragere de pe unele pieţe şi până în 2021 va pleca din peste 25 de ţări, în timp ce va reduce divizia de soluţii pentru clienţi, cea mai lovită de pe urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 12 mai 2020, 08:39
Engie se va retrage din peste 25 de ţări până în 2021

În primul trimestru din 2020, veniturile Engie au scăzut cu 3,7%, la 16,5 miliarde de euro (17,85 miliarde de dolari), parţial din cauza vremii neobişnuit de calde, care a redus cererea de energie.

Epidemia a început din martie să afecteze vânzările Engie, în urma impunerii măsurilor de izolare în Europa, cea mai afectată fiind divizia de soluţii pentru clienţi, cea care, de exemplu, furnizează companiilor sisteme de răcire şi de încălzire.

Venitul operaţional al Engie a scăzut cu 2,1% pe o bază comparabilă, la 1,9 miliarde de euro, în timp ce divizia de energie nucleară şi cea de energie regenerabilă au avut evoluţii bune, se arată într-un comunicat al grupului francez.

Compania nu va mai dezvolta activităţi în unele ţări şi se va retrage din altele.

„Engie şi-a ajustat ţinta de raţionalizare a pieţei, cu decizia de a ieşi din peste 25 de ţări până în 2021, care va avea un impact redus asupra venitului operaţional”, informează firma franceză

Luna trecută, Engie a renunţat la plata dividendelor planificate pentru 2019 şi a anunţat că şi-a retras previziunile privind rezultatele financiare din acest an, din cauza pandemiei, care va afecta semnificativ operaţiunile şi clienţii grupului energetic francez.

„Decizia noastră de a anula plata dividendelor pentru 2019 a fost făcută pe fondul continuării incertitudinilor referitoare la durata şi amploarea acestei crize fără precedent”, a afirmat preşedintele Engie, Jean-Pierre Clamadieu.

În acest stadiu, impactul epidemiei asupra perspectivelor financiare rămâne imposibil de cuantificat, fiind supus incertitudinilor legate de durata şi profilul crizei, au precizat reprezentanţii Engie.

Compania planificase plata unor dividende de 0,80 euro pe acţiune pentru 2019 şi avea ca obiectiv un profit înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) cuprins între 10,5 şi 10,9 miliarde de euro în acest an.

Engie avea la finalul lunii februarie unul dintre cele mai solide bilanţuri din sector, cu lichidităţi de 16,4 miliarde de euro, inclusiv numerar în valoare de 8,6 miliarde de euro.

Statul francez deţine o participaţie de 23,6% la Engie. Renunţarea la dividendele pe 2019 reprezintă un deficit de aproximativ 461 milioane de euro.

Grupul Engie este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice. ENGIE România este principala filială a Grupului în România şi deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, Engie Servicii, Engie Building Solutions, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. Compania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. Engie Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,8 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 20.000 km, deţin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 100 MW şi au 3.900 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
CONAF critică eliminarea cotei de gen în conducerea companiilor românești de stat
CONAF critică eliminarea cotei de gen în conducerea companiilor românești de stat
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) îşi exprimă profunda îngrijorare şi dezacordul faţă de modificarea recentă a prevederilor art. 5 alin. (5) din OUG privind......
Remus Vulpescu devine, de la 1 iulie, noul președinte al Bursei de Valori București
Remus Vulpescu devine, de la 1 iulie, noul președinte al Bursei de Valori București
Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti l-a numit, vineri, pe Dumitru-Remus Vulpescu în funcţia de director ...
Grupul PartnerVet își extinde oerațiunile din Cluj-Napoca, prin preluarea clinicii veterinare Trivet
Grupul PartnerVet își extinde oerațiunile din Cluj-Napoca, prin preluarea clinicii veterinare Trivet
PartnerVet anunță integrarea clinicii veterinare Trivet din Cluj-Napoca în portofoliul său de clinici partenere. Această ...
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au continuat vineri controalele la operatorii economici care comercializează ...