Englezii ne avertizează – Românii care vor veni în Marea Britanie vor primi beneficii minime

Imigranţii din România şi Bulgaria, care ar urma să vină în Marea Britanie pentru a profita de asistenţa socială odată cu ridicarea restricţiilor de a munci, vor primi beneficii minime, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene, au promis miniştri britanici.
Economica.net - mar, 12 feb. 2013, 10:12
Englezii ne avertizează - Românii care vor veni în Marea Britanie vor primi beneficii minime

Ministrul imigraţiei, Mark Harper, a insistat luni că guvernul britanic se va asigura că ţara nu mai este „generozitatea întruchipată” pentru „turiştii asistenţei” în 2014, scrie marţi publicaţia Express.

„Vrem să ne asigurăm ca, atunci când oamenii examinează accesul la beneficiile şi serviciile noastre publice, nimeni să nu mai creadă că suntem generozitatea întruchipată în această ţară. De aceea, guvernul ia măsuri pentru a garanta că nu se va întâmpla aşa. Vrem să ne asigurăm că oferim ce avem nevoie în baza tratatelor, dar nu mai mult”, a declarat Harper, precizând: ”Dacă credem că se va abuza de dreptul la libera circulaţie, vom continua să lucrăm cu partenerii noştri europeni pentru a elimina acest abuz şi cred că este ceea ce oamenii din această ţară vor să vadă”.

Marea Britanie va elimina restricţiile impuse românilor şi bulgarilor în 2014

Măsura restrictivă face parte dintr-un demers mai amplu de a opri prezumtivul aflux de imigranţi în Marea Britanie atunci când se vor ridica restricţiile de muncă pentru români şi bulgari la sfârşitul acestui an.

Harper le-a spus luni parlamentarilor că guvernul s-a concentrat pe evitarea abuzurilor în cadrul dreptului la libera circulaţie şi pe reducerea factorilor de atracţie care îi determină pe imigranţi să vină în Marea Britanie.

Publicaţia britanică aminteşte că Harper, care prezidează un nou comitet ce examinează măsurile în vederea descurajării imigranţilor care ar fi o povară pentru serviciile sociale, a declarat anterior că limitarea accesului la asistenţa medicală gratuită este cheia pentru prevenirea unui nou aflux de imigranţi. „Ei nu trebuie să fie o povară pentru statul membru gazdă. Avem un Serviciu Naţional de Sănătate, nu un serviciu internaţional de sănătate”, a declarat Harper.

Imigranţii din UE care lucrează în Marea Britanie şi îşi plătesc impozitele vor avea dreptul la îngrijire NHS. El a sugerat ca obligaţia de asigurare medicală să se aplice tuturor studenţilor din UE şi celor care susţin că se pot întreţine singuri şi nu caută de lucru. Alte măsuri includ solicitarea ca imigranţii să părăsească Marea Britanie dacă nu reuşesc să obţină un loc de muncă după trei luni, sau nu pot dovedi că deţin suficiente fonduri pentru a se întreţine cel puţin şase luni.

Oraşele germane sunt invadate de imigranţi români şi bulgari. Cine spune asta

Guvernul a refuzat în repetate rânduri să spună câţi români şi bulgari ar urma să vină în Marea Britanie după 2014, relevă Express. Daily Mail notează în acest sens că miniştrii au păstrat în continuare discreţia asupra acestui subiect. Ministrul imigraţiei i-a ignorat pe parlamentarii care i-au cerut să dezvăluie cifrele, spunând că nu vrea să sperie oamenii.

Harper a declarat că nu ar fi „util” ca publicul să ştie la ce să se aştepte atunci când controalele la frontieră vor fi ridicate în mai puţin de 11 luni. Există însă temerea că acest zid de secretomanie va împiedica primăriile, şcolile şi spitalele să se pregătească în mod corespunzător, potrivit Daily Mail.

Conform unor parlamentari conservatori, ar fi o „nebunie” să se deschidă frontierele Marii Britanii fără a i se da electoratului o idee la ce să se aştepte. Guvernul a efectuat un studiu cu privire la câţi dintre cei 29 de milioane de cetăţeni români şi bulgari ar putea veni În Regatul Unit când vor obţine drepturile depline garantate de UE, în ianuarie.

Eric Pickles, ministrul pentru comunităţi şi administraţie locală, care a văzut cifrele şi a avertizat cu privire la un potenţial deficit de locuinţe, a indicat anterior că aceste cifre vor fi puse la dispoziţie pentru dezbatere publică. Dar, pe fondul schimburilor de replici înfierbântate de luni din Camera Comunelor, Harper a refuzat să împărtăşească ce ştie guvernul pe această temă. I s-a cerut în mod repetat, fie să publice datele, fie să explice ce face guvernul pentru a descuraja un nou val de migraţie din Europa de Est.

Tensiunile sunt în creştere în rândul parlamentarilor conservatori care doresc ca guvernul să ia măsuri ferme. Ei se tem că promisiunea lui David Cameron de a reduce migraţia netă la „zeci de mii” va fi fatal subminată dacă vor veni foarte mulţi cetăţeni din România şi Bulgaria.

Totuşi, scrie Daily Mail, un scenariu alternativ este că numărul de imigranţi estimat de oficiali este redus şi ar face guvernul vulnerabil pe viitor. Laburiştii nu şi-au revenit niciodată după ce au afirmat că doar 13.000 de polonezi vor veni în 2004, iar în final au venit sute de mii.

Ce măsură-cheie iau în calcul englezii pentru a preveni valul de imigranţi din România şi Bulgaria

Keith Vaz, preşedintele laburist al ”Home Affairs Select Committee”, a acuzat guvernul că este „confuz” în această problemă şi le-a cerut miniştrilor să comande o cercetare cu privire la cât de mulţi imigranţi ar putea veni.

Daily Telegraph a dezvăluit luna trecută că miniştrii sunt reticenţi să publice o analiză deoarece oficialii Whitehall cred că va fi un aflux minim. Şi acest cotidian consideră că miniştrii sunt preocupaţi de faptul că, dacă ar publica o cercetare, aceasta va fi comparată cu stânjeneala cu care s-a confruntat guvernul laburist legat de predicţia numărului de polonezi.

”Nu vrem să repetăm acelaşi fiasco din trecut. Munca desfăşurată de oficiali nu poate înfrunta fără risc analiza; nu vrem să dăm o cifră foarte mică dacă va exista un aflux”, a declarat o sursă din anturajul Downing Street.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...