Entităţile din Marea Britanie care furnizau în România servicii bancare necesită o autorizaţie de la BNR

Entităţile din Marea Britanie care furnizau în România servicii bancare necesită o autorizaţie de la Banca Naţională a României, începând cu data de 1 ianuarie 2021, sau de la o autoritate competentă dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene (UE), potrivit unui comunicat al băncii centrale.
Economica.net - mie, 13 ian. 2021, 11:54
Entităţile din Marea Britanie care furnizau în România servicii bancare necesită o autorizaţie de la BNR

„Începând cu data de 1 ianuarie 2021, entităţile din Marea Britanie (inclusiv cele autorizate în Gibraltar), care furnizau în România, la data de 31 decembrie 2020, servicii bancare, de plată şi de emitere de monedă electronică, prin intermediul sucursalelor/agenţilor/distribuitorilor sau în mod direct, nu mai beneficiază de regimul paşaportului unic european, în baza autorizaţiei acordate de autoritatea competentă de origine din Marea Britanie. Prin urmare, de la data de 1 ianuarie 2021, acestea sunt tratate ca entităţi din state terţe în ceea ce priveşte posibilitatea de a desfăşura activitate în România prin intermediul sucursalelor/ agenţilor/distribuitorilor sau în mod direct, necesitând în acest sens, o autorizaţie acordată de către Banca Naţională a României sau de către o autoritate competentă dintr-un alt stat membru UE”, se spune în comunicat.

BNR menţionează că, în lipsa unei astfel de autorizaţii, activitatea entităţilor din Marea Britanie (inclusiv cele autorizate în Gibraltar) care au notificat furnizarea de servicii pe teritoriul României prin intermediul sucursalelor/ agentilor/distribuitorilor sau în mod direct, a încetat.

Conform BNR, pentru asigurarea continuităţii cooperării în domeniul supravegherii, în luna ianuarie 2020, Banca Naţională a României a încheiat cu autorităţile competente din Regatul Unit al Marii Britanii (Bank of England – Prudential Regulation Authority şi Financial Conduct Authority) un Memorandum de înţelegere, care formalizează cooperarea şi schimbul de informaţii în materie de supraveghere.

Te-ar mai putea interesa și
Retailerul polonez Zabka vrea să deschidă în România 50 de magazine noi până la finalul anului
Retailerul polonez Zabka vrea să deschidă în România 50 de magazine noi până la finalul anului
Reţeaua de magazine de proximitate Zabka din Polonia, care recent s-a extins în România, intenţionează să deschidă în această ţară 50 de magazine, până la finalul anului, a anunţat......
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Mediului cu 104 milioane de lei pentru cumpărarea unui teren forestier de 4.000 de hectare
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Mediului cu 104 milioane de lei pentru cumpărarea unui teren forestier de 4.000 ...
Bugetul Ministerului Mediului a fost suplimentat cu 104 milioane de lei, în vederea achiziţionării unui teren forestier ...
Primăria Galați anunță începerea lucrărilor de modernizare la clădirea Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Valoarea proiectului este de aproape 20 de milioane de lei
Primăria Galați anunță începerea lucrărilor de modernizare la clădirea Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Valoarea ...
Primăria Municipiului Galați anunță că aun fost începute lucrările de modernizare la clădirea Teatrului Dramatic ...
UE pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei, după o serie de atacuri hibride pe teritoriul său – surse AFP
UE pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei, după o serie de atacuri hibride pe teritoriul său – surse AFP
Uniunea Europeană se pregăteşte să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei după o serie de atacuri hibride care au avut ...