„Eolienii” au produs în tot anul 2019 mai multă electricitate decât au notificat iniţial
O situaţie publicată de ANRE, pe baza unei raportări a Transelectrica pentru piaţa de echilibrare relevă un aspect foarte interesant şi relevant mai ales în ceea ce priveşte viitzorul, în contextul în care regenerabilul este cuvântul de ordine al politicii energetice a Uniunii Europene în anii viitori: agregat, în fiecare lună a anului trecut turbinele eoliene au produs în final mai multă energie electrică decât au notificat iniţial.
Graficul îl vedeţi aici:
Producţia de electricitate din surse regenerabile este prin definiţie volatilă, intermitentă, depinde aproape exclusiv de vreme dar iată că, în fiecare lună a anului trecut producătorii din vânt au adus în reţeaua electrică mai multă energie decât au notificat, nu mai puţină. Oamenii din industrie explică faptul că sunt în principal două cauze pentru acest lucru.
Prima ţine de regula nouă introdusă în piaţa de echilibrare în a doua parte a lui 2018, prin care cine creează un dezechilibru negativ (adică produce mai puţin decât notifică) plăteşte un preţ de dezechilibru foarte mare, la nivelul preţului spot plus 450 de lei/MWh. Ca atare, producătorii s-au ferit de dezechilibrul negativ şi au notificat mai puţin decât estimarea de producţie, chiar dacă acest lucru a făcut ca energia produsă în plus să fie mult mai puţin profitabilă pentru ei. A doua ţine de acurateţea din ce în ce mai mare a prognozelor de vânt la care apelează producătorii, care nu sunt neapărat ieftine, dar cum sunt mulţi investori de talie mare în România, şi le permit.
Situaţia aduce, per ansamblu, un avantaj, pentru că energia eoliană este mai ieftină, deci poate coborî preţul în unele pieţe pentru unii consumatori şi mai salvează din balanţa energetică, ştiut fiind că România a ajuns să devină exportator mai ales când bate vântul. Dezavantajul apare atunci când, dacă energia produsă peste prognoză nu merge în reţelele vecine, dispeceratul trebuie să reducă puterea altor grupuri, pentru a se menţine echilibrul sistemului.
Potrivit viitoarei arhitecturi a pieţei româneşti de echilibrare, care trebuie schimbată ca urmare a celebrului regulament al pieţei de energie din UE, nu vor mai exista nici un fel de limitări, şi va exista un singur preţ, nu două ca acum, de deficit şi de excedent