Equity Invest: În 2014, leul a avut cel mai slab început de an din 2010 şi până în prezent

Economica.net
28 01. 2014
x_dsc0620_43508000

‘Prima etapă a deprecierii (aproximativ în prima săptămână din 2014) a survenit pe fondul creşterii aversiunii faţă de riscul implicat de investiţiile în zone emergente, respectiv ca urmare a intrării masive la cumpărare pe dolarul american, în virtutea continuării măsurilor de contracţie monetară în SUA şi în anul curent; în consecinţă, a avut loc ieşirea din zona emergentă a capitalurilor speculative, întrucât asumarea riscurilor nu mai face sens atunci când dolarul oferă randamente în creştere şi riscuri mici’, a arătat directorul general adjunct al Equity Invest, Cosmin Enache.

Întărirea dolarului american la început de an a dus, astfel, la deprecierea monedelor din regiune inclusiv în raport cu euro: după primele 7 zile din ianuarie, leul a scăzut cu aproape 0,7% faţă de euro, zlotul şi coroana cehă cu aproape 0,6%, iar forintul cu aproximativ 1,1%.

Cea de-a doua etapă de depreciere a leului a fost determinată de măsurile de relaxare a politicii monetare, ciclu început de BNR încă de anul trecut.

Analiza reaminteşte că, în primăvara lui 2013, guvernatorul BNR anunţa că România va intra într-un ciclu de reducere a dobânzii de politică monetară şi că banca centrală a redus dobânda de referinţă la 5% în iulie, iar prin scăderile ulterioare aceasta a încheiat anul trecut cu valoarea de 4%.

‘Teoretic, ar fi fost de aşteptat ca leul să înregistreze o anumită depreciere în consecinţă, dar scăderea dobânzii de referinţă a avut anul trecut influenţe foarte reduse asupra monedei naţionale’, a precizat Cosmin Enache.

Lucrurile au stat diferit în această lună, când BNR a redus dobânda cheie la 3,75% şi, în acelaşi timp, a scăzut semnificativ şi neaşteptat ratele rezervelor minime obligatorii, astfel încât circa 4 miliarde de lei sunt eliberate către bănci, crescând surplusul de lichidităţi din piaţă.

‘Amploarea măsurilor plus reconfirmarea oficială a zonei de echilibru urmărită de BNR- respectiv oscilaţiile cursului leu/euro de până la 5% au susţinut o depreciere a leului de aproape 1% faţă de euro în doar două zile pe pieţele financiare. Deprecierea ar fi putut fi şi mai mare, dar rezultatele slabe (anunţate pe 10 ianuarie) privind piaţa americană a muncii au dus la scăderea dolarului faţă de euro şi la o creştere a apetitului pentru risc, fapt care a susţinut monedele regionale; ca urmare, pe termen scurt, zlotul şi forintul- de exemplu- s-au apreciat uşor, iar scăderea leului a fost plafonată’, a subliniat Enache.

Ulterior, după 15 ianuarie, variaţiile monedei naţionale au scăzut în intensitate comparativ cu evoluţia din prima parte a lunii.

‘Cred că în 2014 leul ar putea fi mai sensibil faţă de măsurile BNR, varianta unei noi reduceri atât a dobânzii de referinţă, cât şi a rezervelor minime obligatorii fiind posibilă în acest an, mai ales în contextul în care inflaţia va rămâne în scădere. În plus, piaţa aşteaptă ca FED să reducă în continuare programul de relaxare cantitativă, iar întărirea dolarului (ca efect) va pune – cel mai probabil – din nou presiune pe monedele regionale, deci inclusiv pe leu.Să menţionăm însă ca devalorizarea leului îi dezavantajează pe unii, dar are şi avantaje; desigur că, pe de o parte, defavorizează populaţia şi firmele cu credite în euro; pe de altă parte însă, susţine exporturile oferind un impuls de creştere cererii externe pentru produsele româneşti. Cel mai important lucru însă este ca paritatea să nu fie foarte volatilă, limitând astfel posibilităţile de prognoză ale agenţilor economici, însă sunt sigur că de acest aspect va avea grijă Banca Naţională’, consideră Cosmin Enache.

SSIF Equity Invest a fost înfiinţată în anul 1998, fiind autorizată ca societate de servicii de investiţii financiare. SSIF Equity Invest SA a fost autorizată să desfăşoare servicii de investiţii financiare specifice- preluarea şi transmiterea ordinelor privind unul sau mai multe instrumente financiare, executarea ordinelor în numele clienţilor şi, respectiv, administrarea portofoliilor- precum şi o serie de servicii conexe (schimb valutar în legătură cu activităţile de servicii de investiţii prestate etc). Instrumentele financiare negociabile cu care operează SSIF Equity Invest sunt valorile mobiliare (acţiuni, titluri de stat, obligaţiuni emise de organisme publice sau private, alte titluri de împrumut cu scadenţa mai mare de un an, drepturi de preferinţa la subscrierea de acţiuni în cadrul unei majorări de capital, orice alte instrumente financiare care au fost calificate de C.N.V.M ca valori mobiliare), instrumentele financiare derivate (contractele futures, contracte options, alte active calificate drept instrumente financiare derivate) şi titlurile de participare la organismele de plasament colectiv în valori mobiliare.

Fondurile deţinute de client la SSIF Equity Invest SA sunt depozitate în numele S.S.I.F. în contul de clienţi deschis special în acest scop. În calitate de intermediar, SSIF Equity Invest este membru fondator al Fondului de Compensare a Investitorilor.

Începând cu anul 2013, SSIF Equity Invest a devenit formator de piaţă pe piaţa extrabursieră de CFD-uri, fiind prima companie românească ce şi-a asumat acest rol; suma minimă pentru deschiderea unui cont de tranzacţionare cu CFD-uri este de 500 euro.