Era Donald Trump: Cinci schimbări majore pentru România şi estul Europei

1. “De ce să plătească America pentru apărarea altora?”

Deja în preambulul campaniei electorale Donald Trump a reuşit să ţintească un reflector nemilos asupra cheltuielilor de apărare ale SUA, în apărarea altor ţări şi în susţinerea poziţiei globale a SUA. “Why should we pay for other people’s defence?” este o intrebare care s-ar putea să ni se întoarcă în faţă, inclusiv în România. Am fost luaţi la întrebări ani de zile de NATO, în vremea când cheltuielile noastre de apărare erau în jurul a 1,3% din PIB, acum există un consens politic pentru 2% din PIB ca nivel “normal”, adică a cinsprezecea parte din buget. Nu întâmplător, simţind plăcile tectonice politice schimbate la Washington, ambasadorul american a reiterat ideea chiar alaltăieri.
Acest lucru se poate traduce în viitor în reducerea amprentei pe Kogălniceanu şi poate revenirea la un sistem de rotaţie în loc de un sistem semipermanent, chiar dacă baza de la Deveselu nu mai poate fi întoarsă din drum şi chiar dacă NATO va prelua, într-un sistem interoperabil, utilizarea ei.

2. Izolaţionismul American şi decăderea NATO

Chiar dacă este cea mai de succes alianţă militară din istoria umanităţii, Trump a spus că este pregătit să lase pe dinafară statele care “nu plătesc pentru propria apărare”.
În condiţii de război hibrid şi presiune rusească continuă, statele baltice, state ca România şi Ungaria, chiar un stat cum e Turcia pot fie intra într-o orbită rusească care să le menţină apartenenţa NATO, dar să facă bilateral diverse înţelegeri economice separate – în cazul Turciei poate chiar militare – cu Moscova. O administraţie Trump este probabil dispusă să exercite mai puţină presiune asupra Rusiei pentru Ucraina, iar disponibilitatea de a cheltui capital de influenţă pentru o ţară ca Moldova va scădea probabil vertiginos. România va fi graniţa către un spaţiu estic destul de ostil – lucru care presupune militarizarea Mării Negre, deşi probabil şi aici disponibilitatea de prezenţă directă americană ar putea scădea.

3. Eurocentrismul vs. continuarea parteneriatului transatlantic

Împreuna cu Iulian Chifu şi Centre for Early Conflict Warning ne propunem să punem pe agendă, la Bucureşti, o conferinţă în aprilie-mai 2017 care să se refere strict la dicotomia între eurocentrism şi transatlantism. După Brexit, forţele eurocentrice vor fi la turaţie maximă, exact în momentul în care Brexitul va fi desăvârşit – probabil peste 2-3 ani – iar administraţia de la Washington va fi izolaţionistă. România va avea de ales la un moment dat, în cel mai rău scenariu, între susţinerea Europei cu motor franco-german (cu toate beneficiile economice, dar dezavantajele militare şi strategice) şi continuarea parteneriatului privilegiat cu SUA, în condiţiile în care sunt din ce in ce mai puţine state europene care fac acest lucru. Alianţa România – Cehia-Polonia cu Marea Britanie în multe probleme de Securitate europeană nu va mai fi pur şi simplu fezabilă, însă România, cu toate dificultăţile inerente, ar trebui să menţină cu dinţii toate liniile parteneriatului strategic semnat cu SUA.

4. Influenţa SUA în cooperarea în justiţie şi anticorupţie

Subsemnatul consideră că influenţa în domeniul justiţiei şi anticorupţiei, elevată de Victoria Neuland şi de Hillary Clinton ca Secretar de Stat la nivel de problemă de securitate naţională, a fost dramatică, vizibilă şi parţial eficientă. Aici probabil va cădea cel mai dramatic accentul invers într-o posibilă administraţie Trump, cam 6-9 luni după preluarea mandatului. Dacă în momentul de faţă, ambasadorul Klemm este dispus să fie un fel de lăudator şef pentru DNA şi Kovesi, este probabil ca Departamentul de Stat va fi mai ponderat în a-şi lărgi sfera de preocupări dincolo de lucruri care sunt de interes imediat pentru securitatea Statelor Unite. Ca atare, instrumentarul diplomatic global este posibil să fie schimbat şi redus inclusiv ca amploare, concentrat mai agresiv pe obiective puţine. Paradoxal, acest lucru ar putea să însemne şi mai puţine investiţii – Trump a spus din capul locului că va face o prioritate din încercarea de a întoarce investiţiile marilor corporaţii în SUA. Acest lucru ar însemna o atenţie mai puţină asupra justiţiei din România şi o atenţie mai mare, de pildă, asupra atacurilor cyber asupra SUA de la hackerii din România (gândiţi-vă doar la celebrul Guccifer).

5. Emergenţa unui nou tip de votant global: muncitor, antiglobalizare, de dreapta

Există un tip de votant Brexit – Trump care va naşte mişcări similare în Europa şi probabil peste tot în lume. Profilul este un votant militant alb, îngrijorat de problema imigranţilor, cu o slujbă sau cu o securitate economică ameninţată, cu un scepticism adânc faţă de tot ce înseamna guvern central. Vorbim de votantul din Nordul Angliei, cel care a înclinat balanţa spre Brexit şi de omologul lui în Pennsylvania şi Michigan, cel care i-a dat câştig de cauză lui Trump într-o cursă strânsă. Acest tip de votant va însemna că parteneriate pro-comerţ liber vor fi mai greu de realizat.