Erdogan acuză Occidentul că sprijină Statul Islamic în Siria
‘Din nefericire, forţele coaliţiei nu îşi respectă promisiunile’, a declarat Recep Tayyip Erdogan în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu omologul său din Guineea, Alpha Condé, aflat în vizită la Ankara.
De la sfârşitul lunii august, Turcia a declanşat o campanie militară în Siria, unde luptă în special împotriva SI şi miliţiilor kurde pe care le consideră ‘teroriste’. Cel puţin 37 de soldaţi turci şi-au pierdut viaţa de la începutul acestei operaţiuni.
Armata turcă şi rebelii sirieni pe care îi susţine încearcă de mai multe săptămâni să cucerească de la SI bastionul al-Bab, situat la vreo 25 de kilometri la sud de frontiera turcă în provincia Alep, unde forţele guvernului de la Ankara au suferit săptămâna trecută importante pierderi.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a acuzat faptul că, în loc să sprijine Turcia, Occidentul preferă să vină în ajutorul SI, precum şi al kurzilor din Partidul Uniunii Democratice (PYD) şi al braţului său armat, Unităţile de Apărare a Poporului (YPG), susţinuţi de Washington.
Occidentalii ‘sprijină toate grupările teroriste, YPG, PYD, dar şi Daech’, a subliniat el utilizând acronimul arab al SI.
‘Este absolut evident’, a spus el, dând asigurări că Turcia dispune de fotografii ca probe.
În noiembrie, cu prilejul unei vizite în Pakistan, Recep Tayyip Erdogan a mai afirmat că occidentalii sprijină SI, declarând la acea dată că Occidentul ‘este alături de Daech’ şi că armele jihadiştilor sunt de fabricaţie occidentală.
Marţi, preşedintele Recep Tayyip Erdogan s-a arătat încrezător, dând asigurări că Turcia ‘a încercuit complet gruparea teroristă Daech la al-Bab’.
‘Da, avem martiri (…), dar nu este posibil niciun pas înapoi’, a insistat el.
‘Ne vom continua drumul cu hotărâre’, indiferent dacă forţele coaliţiei îşi vor respecta promisiunile sau nu, a adăugat liderul de la Ankara.
Preşedintele turc a adăugat că Ankara şi Moscova sprijină un plan pentru a reuni în jurul aceleiaşi mese diferitele părţi din conflictul sirian, cu ocazia unei întâlniri la Astana, în Kazahstan.
El a ţinut să adauge că ‘grupările teroriste’ nu vor fi acceptate la reuniune şi că ar dori să participe la aceasta şi partenerii din Arabia Saudită şi Qatar.