Erdogan anunţă că Turcia se pregăteşte de o „operaţiune terestră” în Siria
„Nu se pune problema ca această operaţiune să fie limitată la o operaţiune aeriană”, le-a spus şeful statului jurnaliştilor turci care l-au însoţit în zborul de întoarcere din Qatar, acolo unde a asistat la deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal, scrie Agerpres.
Seria de raiduri aeriene, care a făcut circa 30 de morţi duminică în Siria, a fost declanşată ca represalii la atentatul în care au murit şase persoane la 13 noiembrie la Istanbul, atribuit de Ankara „teroriştilor” kurzi.
„Unităţi competente, Ministerul Apărării şi Statul Major vor decide împreună puterea care trebuie folosită de forţele noastre terestre”, a spus preşedintele, precizând că sunt în desfăşurare „consultări”.
„Am atras deja atenţia: îi vom face să plătească pe cei care ne creează probleme pe teritoriul nostru”, a reafirmat el.
Duminică seară şi luni dimineaţă, tiruri cu rachete dinspre Siria au lovit frontiera şi teritoriul Turciei, făcând în total trei morţi şi aproape 15 răniţi.
În ceea ce priveşte operaţiunea ‘Claw Sword’ lansată duminică împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţilor de Apărare a Poporului (YPG), „ea a implicat 70 de avioane şi drone”, a detaliat preşedintele.
„Ele au pătruns 140 de km în nordul Irakului şi 20 de km în nordul Siriei”, a precizat el.
Erdogan a mai afirmat că nu a avut „nicio discuţie” cu preşedintele american Joe Biden sau cu omologul său rus Vladimir Putin pe subiectul acestei operaţiuni.
SUA susţin YPG în nord-estul Siriei în faţa jihadiştilor din grupul Stat Islamic, iar Rusia sprijină miliţiile pro-regim în aceeaşi regiune.