„Erdogan nu mai este invincibil. Pierderea alegerilor în Istanbul poate însemna începutul sfârşitului” – presa din Germania

După ce candidatul partidului de guvernământ (AKP) al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a fost înfrânt duminică de reprezentantul opoziţiei Ekrem Imamoglu, din partea Partidului Republican al Poporului (CHP), la alegerile municipale repetate din Istanbul, ziarul Hannoversche Allgemeine Zeitung comentează faptul că acest eşec ar putea marca începutul sfârşitului preşedintelui Turciei, transmite dpa.
Economica.net - lun, 24 iun. 2019, 05:49

În editorialul de luni, cotidianul german scrie, printre altele:

„Alegerea nu reprezintă doar o victorie mare pentru Imamoglu, dar şi un semnal de avertisment pentru liderul ţării: Erdogan nu mai este invincibil.

El şi-a început ascensiunea în 1994, când a devenit primar al Istanbulului. După 25 de ani, aceste alegeri locale ar putea marca începutul sfârşitului său politic.

Mai presus de toate, acest scrutin este o victorie a democraţiei oprimate din Turcia. Erdogan a limitat sistematic drepturi, a subminat separarea puterilor şi şi-a intimidat oponenţii politici.

„De la încercarea de lovitură de stat de acum trei ani, şi-a urmărit adversarii într-un val de epurări fără precedent. Au fost arestaţi o jumătate de milion de persoane, zeci de mii au fost închişi, dintre care mulţi fără a fi condamnaţi, unii chiar fără acuzaţii. Dar Erdogan nu a putut suprima dorinţa de libertate a poporului”.

Ekrem Imamoglu, candidat din partea Partidului Republican al Poporului (CHP, de opoziţie) a obţinut circa 54% din voturi la alegerile municipale desfăşurate duminică la Istanbul, iar fostul premier Binali Yildirim, susţinut de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, aproximativ 45%, informează Reuters, după numărarea a peste 99% din voturi.

La scurt timp după ce au fost anunţate primele rezultate preliminare, Yildirim şi-a recunoscut înfrângerea, transmite DPA. Ulterior, Erdogan l-a felicitat pe câştigător, iar Yildirim s-a declarat gata să colaboreze cu preşedintele.

Alegerile pentru primăria metropolei turce s-au repetat după ce formaţiunea de guvernământ, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), a contestat victoria lui Imamoglu la scrutinul din 31 martie, care a fost în cele din urmă anulat de autoritatea electorală.

În martie, candidatul CHP câştigase cu un avans mult mai mic, de numai 0,16%, adică doar 13.000 de voturi în faţa lui Yildirim, faţă de peste 700.000 duminică, conform cifrelor prezentate de CNN Turk. Imamoglu a fost primar timp de 18 zile, înaintea anulării rezultatelor.

Reuters reaminteşte că AKP şi predecesorii acestuia au deţinut primăria Istanbulului timp de 25 de ani, iar înfrângerea este apreciată ca o lovitură pentru preşedintele Erdogan, şi el fost primar al oraşului.

Prezenţa la urne în rândul celor 10,5 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Istanbul a fost din nou ridicată: în martie, participarea a fost de 84,7%, iar duminică de 84,42% potrivit CNN Turk. Şoselele, autogările şi aeroporturile au fost pline de cei care s-au întors mai repede din deplasările de weekend pentru a vota, relata Reuters. Erdogan a declarat presei, după ce a votat, s-au făcut „mari eforturi pentru a-i aduce pe cei din afara Istanbulului”.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu cere DNA o copie a presupusului denunț pe care l-ar fi făcut. Vicepremierul spune că nu a semnat și depus niciun denunț, ci doar a dat declarații cu privire la fapte
Dragoș Anastasiu cere DNA o copie a presupusului denunț pe care l-ar fi făcut. Vicepremierul spune că nu a semnat și ...
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că nu a semnat şi nu a depus un denunţ în dosarul de corupţie ale unor funcţionari din ANAF şi solicită DNA o copie a "presupusului denunţ"....
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR
Semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ...
Viktor Orban, aflat la Băile Tușnad, declară că nu va vota noul buget pe șapte ani al UE, dacă Bruxelles-ul nu deblochează toate fondurile suspendate pentru Ungaria
Viktor Orban, aflat la Băile Tușnad, declară că nu va vota noul buget pe șapte ani al UE, dacă Bruxelles-ul nu deblochează ...
Guvernul Ungariei nu va sprijini noul buget pe şapte ani al Uniunii Europene dacă Bruxelles-ul nu deblochează toate fondurile ...
Giorgia Meloni e de acord cu recunoașterea statului Palestina, dar nu acum. Mai întâi trebuie înființat
Giorgia Meloni e de acord cu recunoașterea statului Palestina, dar nu acum. Mai întâi trebuie înființat
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat sâmbătă că recunoaşterea statului Palestina înainte de înfiinţarea ...