Erdogan susține că a avertizat Franța cu privire la colaborarea dintre compania Lafarge și Statul Islamic

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că a avertizat Franţa cu privire la colaborarea dintre Lafarge şi gruparea Stat Islamic din Siria, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 22 oct. 2022, 09:00
Erdogan susține că a avertizat Franța cu privire la colaborarea dintre compania Lafarge și Statul Islamic

„Când am explicat cum gigantul cimentului Lafarge a sprijinit organizaţiile teroriste din nordul Siriei (…), francezii nu au înţeles”, a spus preşedintele Erdogan, care precizează că l-a informat pe omologul său francez, Emmanuel Macron.

„I-am spus asta şi lui Macron. A devenit cel mai important lucru de pe agenda Franţei în acest moment”, a adăugat el.”Lafarge a devenit una dintre cele mai importante instituţii care sprijină terorismul”, a mai spus Erdogan.

Grupul Lafarge a pledat marţi vinovat în faţa unui tribunal american şi va plăti 778 de milioane de dolari pentru că a colaborat cu gruparea Stat Islamic din Siria în 2013 şi 2014.

Grupul francez, înghiţit de compania elveţiană Holcim în 2015, a acceptat să asume responsabilitatea unora din foştii săi lideri pentru a soluţiona urmărirea penală.

Potrivit justiţiei americane, Lafarge a plătit aproape şase milioane de dolari grupării Stat Islamic şi Frontului Al-Nostra între august 2013 şi octombrie 2014 sub formă de plăţi directe, comenzi de la furnizori controlaţi de gruparea Stat Islamic sau plata unui procent din vânzări, precum şi 1,1 milioane de dolari unor intermediari.

Conform justiţiei americane, oficialii companiei, inclusiv fostul CEO Bruno Lafont, erau la curent cu aceste înţelegeri cu jihadiştii.

Lafarge a declarat că va continua să coopereze pe deplin cu ancheta autorităţilor franceze în acest dosar, precizând însă că este gata să „se apere împotriva oricărei acţiuni în justiţie pe care o consideră nejustificată”.

Compania este acuzată în Franţa de „complicitate la crime împotriva umanităţii” în ceea ce priveşte activităţile sale din Siria.

Te-ar mai putea interesa și
Elena Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri după anularea alegerilor prezidențiale
Elena Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri după anularea alegerilor prezidențiale
Statul român le datorează răspunsuri cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat, luni, preşedinta USR, Elena Lasconi....
Gazele sunt scumpe pe piața de la București, care urmează trendul european. Preț dublu față de cel reglementat, la acest început de an
Gazele sunt scumpe pe piața de la București, care urmează trendul european. Preț dublu față de cel reglementat, la ...
Prețul gazelor naturale vândute pe piața spot de la București este ridicat, cotațiile fiind destul de apropiate de cele ...
Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu cea mai mare viteză din ultimii 7 ani
Depozitele de gaze ale Europei se golesc cu cea mai mare viteză din ultimii 7 ani
Europa scoate gaze din rezervele sale cu cea mai mare viteză din ultimii şapte ani, pe măsură ce vremea friguroasă creşte ...
Peste 412.000 de beneficiari de pensii și indemnizații speciale
Peste 412.000 de beneficiari de pensii și indemnizații speciale
Un număr de 412.536 de persoane beneficiau, în luna decembrie 2024, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, ...