Erdogan: Turcia a făcut tot posibilul să evite doborârea avionului rus, dar acesta nu a răspuns somaţiilor
‘Deşi a fost avertizat de zece ori în cinci minute că a trecut frontiera, a continuat încălcarea’ spaţiului aerian turc, a indicat Erdogan într-o intervenţie în faţa presei la Ankara. ‘Incidente şi mai grave legate de Siria au fost evitate în trecut numai pentru că Turcia a dat dovadă de sânge rece. Nimeni nu trebuie să se îndoiască de faptul că am depus toate eforturile pentru a evita şi acest ultim incident. Dar toată lumea trebuie să respecte dreptul Turciei de a-şi apăra graniţele’, a menţionat în continuare Erdogan.
Preşedintele turc a susţinut de asemenea că în sectorul unde zbura respectivul avion rus nu există combatanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic, acea zonă fiind controlată de turkmeni, sirieni de etnie turcă, iar gruparea armată a acestora din urmă face parte din rândul rebelilor moderaţi sirieni, despre care Rusia afirmă că nu îi atacă. ‘Îi vom susţine mereu pe fraţii noştri care trăiesc în această regiune’, a subliniat Erdogan, afirmând totodată că s-au intensificat atacurile împotriva rebelilor turkmeni care luptă împotriva trupelor preşedintelui Bashar al-Assad, fără să facă însă referire în mod explicit la raidurile aviaţiei ruse.
Intervenţia lui Erdogan survine după ce autorităţile de la Moscova au susţinut că avionul doborât nu a pătruns în spaţiul aerian turc, preşedintele Vladimir Putin calificând incidentul drept ‘o înjunghiere pe la spate’ ce va avea ‘consecinţe serioase’.