Erdogan: Turcia nu intenţionează să declanşeze un război cu Siria
„Noi dorim pacea şi stabilitatea în această regiune. Aceasta este intenţia noastră”, a spus Erdogan, după ce armata turcă a atacat poziţii din Siria ca urmare a atacului cu obuze de miercuri, soldat cu cinci morţi în Turcia.
„Nu intenţionăm să declanşăm un război cu Siria”, a spus Erdogan la Ankara, într-o conferinţă de presă comună cu prim-vicepremierul Iranului, Mohammad-Reza Rahimi. Iranul este principalul aliat al regimului din Siria.
Anterior, vicepremierul turc Besir Atalay explicase că decizia Parlamentului turc de a autoriza operaţiuni militare împotriva Siriei nu înseamnă un mandat pentru un război cu Siria, având mai degrabă un caracter „disuasiv”.
„Această moţiune a Parlamentului turc nu este o moţiune de război”, a subliniat Atalay.
Parlamentul turc a adoptat joi o moţiune depusă de Guvernul islamist-conservator care autorizează armata să desfăşoare, „dacă este necesar”, operaţiuni în Siria, la o zi după incidentul de la frontieră soldat cu moartea a cinci civili turci.