Erdogan: Vom deschide o ambasadă în Ierusalimul de Est. Evreii nu au dreptul să şi-l „însuşească” , este „capitala musulmanilor”
În cadrul unui discurs adresat membrilor partidului său Dreptate şi Dezvoltare (AKP), Erdogan a spus că în cadrul consulatului general al Turciei la Ierusalim există deja un ambasador.
„Pentru că (Ierusalimul de Est) este sub ocupaţie nu putem merge deocamdată acolo să deschidem o ambasadă. Cu ajutorul divinităţii, se apropie ziua în care în mod oficial ne vom deschide ambasada acolo”, a declarat Erdogan, fără a indica un interval de timp precis.
Ierusalimul de Est a fost anexat de Israel după ce a preluat controlul asupra zonei în urma războiului din 1967, o acţiune care nu a fost recunoscută de comunitatea internaţională. Ierusalimul este venerat de către evrei, creştini şi musulmani deopotrivă.
Preşedintele turc a mai declarat că evreii nu au dreptul să-şi „însuşească” Ierusalimul, care este „capitala musulmanilor”, iar decizia Administraţiei Donald Trump „a urmat o logică sionistă”.
Vineri, Recep Tayyip Erdogan a anunţat că va lansa o iniţiativă în cadrul Naţiunilor Unite pentru a anula decizia SUA cu privire la recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului. Poziţia Turciei este susţinută de către 48 de state majoritar musulmane.
Preşedintele american Donald Trump a activat, la 6 decembrie, un document executiv din anul 1995 prin care Statele Unite asumau angajamentul de a muta ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Donald Trump a ordonat Departamentului de Stat să iniţieze pregătirile pentru mutarea ambasadei SUA la Ierusalim.
Aprobarea de către Statele Unite a cerinţei Israelului ca întreg Ierusalimul să fie capitala ţării întrerupe politica americană din ultimele decenii, potrivit căreia statutul oraşului trebuie decis în negocierile cu palestinienii, care vor ca Ierusalimul de Est să fie capitala viitorului lor stat. Comunitatea internaţională nu recunoaşte suveranitatea israeliană asupra întregului oraş Ierusalim.