Ernst & Young: Creditarea va stagna în România, în următoarele nouă luni

O stagnare a creditării, în următoarele nouă luni, este anticipată, pentru piaţa bancară românească, cu o uşoară creştere pe segmentul de companii, arată o analiză a companiei Ernst & Young.
Economica.net - mar, 09 apr. 2013, 09:32
Ernst & Young: Creditarea va stagna în România, în următoarele nouă luni

‘În România, ne aşteptăm mai degrabă la o stagnare a creditării în următoarele nouă luni, cu o uşoară creştere pe companii şi una ceva mai pronunţată pe credite ipotecare, dar şi o scădere a creditelor de consum. Această situaţie se datorează neîncrederii consumatorilor şi a decidenţilor din companii în perspectivele pe termen scurt ale economiei, dar şi apetitului limitat şi selectiv al unora dintre jucători. Oricum, chiar şi o uşoară evoluţie pozitivă a creditării nu ar fi suficientă să alimenteze creşterea economică în asemenea măsură, încât să contribuie semnificativ la stoparea evoluţiei creditelor neperformante. Astfel, deşi mai lent, acestea vor continua să crească în următoarele şase-nouă luni. Practic, în ceea ce priveşte evoluţia creditării şi a creditelor neperformante rămânem, într-o oarecare măsură, într-un cerc vicios’, arată Gelu Gherghescu, Partener Assurance & Advisory la Ernst & Young România.

În zona euro, sectorul financiar-bancar a început să se stabilizeze, iar din 2014 ar trebui să înceapă să crească, însă criza datoriei cipriote rămâne un semn că problemele Zonei Euro nu s-au încheiat, iar recuperarea economică din regiune rămâne încă una fragilă şi cu o traiectorie nesigură. În sectorul bancar, dezintermedierea încetineşte, activele vor continua să scadă uşor în 2013, rata creditelor neperformante continuă să crească, în principal în ţările de la periferia zonei euro, riscul de dobândă rămâne în plan secund, dar companiile de asigurări trebuie să rămână atente.

Se estimează că mulţi dintre indicatorii cheie din sector vor reintra pe o creştere modestă în următoarele 18 luni şi în special băncile ar trebui să poată relua creditarea şi, astfel, să sprijine relansarea economică din 2014.

‘Cu toate că procesul de dezintermediere va continua în zona euro şi în acest an, credem că cea mai dificilă fază a trecut iar băncile din economiile mai puternice au trecut deja de punctul critic. 2013 ar trebui să fie ultimul an de scădere a activelor iar 2014 se arată mult mai sănătos în această privinţă’, explică Marie Diron, Senior Economic Adviser pentru Eurozone Financial Services Forecast.

Potrivit analizei, creditarea va scădea cu 0,5%, dar va reintra pe creştere începând cu 2014. Creditarea segmentului de business şi a persoanelor fizice a scăzut cu 1,7% în Zona Euro, în 2012, şi se estimează că această contracţie va continua şi în 2013, însă într-un ritm mai moderat, de 0,5%.

Diviziunea dintre Nord şi Sud se va menţine în continuare accentuată în privinţa costului împrumuturilor bancare, ca urmare a unei contracţii mai puternice a creditării din economiile periferice în acest an. Se estimează că, în 2013, creditarea se va contracta cu 5,1% în Spania, în comparaţie cu evoluţiile pozitive de 0,8% din Germania şi de 0,6% din Franţa. Previziunile arată că, la nivelul Eurozonei, creditarea va reintra pe creştere începând cu anul 2014, cu o rată anuală de 2,9%, care include o revenire modestă pe creştere în Spania, cu o rată de 0,9%.

Accesul băncilor la piaţa de capital continuă să se îmbunătăţească, iar fluxurile de depozite ale sectorului privat din economiile periferice par să se stabilizeze, ceea ce permite băncilor să se desprindă treptat de sprijinul acordat de băncile centrale. Cu toate acestea, condiţiile de creditare ar putea să se menţină destul de restrictive pentru o vreme, ceea ce va afecta investiţiile şi cheltuielile de consum.

Creditele neperformante vor atinge un vârf în acest an, pe fondul problemelor din economiile periferice. Ca urmare a creşterii numărului de credite neperformante în economiile periferice, rata acestora va atinge, în 2013, în Zona Euro, un vârf istoric de 7,2%, peste nivelul de 6,7% prognozat la sfârşitul anului 2012. Rata creditelor neperformante (NPL) este deja în scădere în Franţa, Germania şi Olanda în acest an, însă se estimează că va atinge un vârf de 10,2% în Italia şi de 12,8% în Spania, fără a lua în calcul recentul transfer de active problematice către SAREB.

Creşterea ratei dobânzii rămâne un risc secundar, însă asiguratorii trebuie să-şi planifice atent reacţia. Preocupările că economia se va relansa mai devreme decât a fost anticipat în previziunile de bază, determinând BCE să crească mai repede ratele, ar trebui luate în serios de către companiile de asigurări.

Dacă Zona Euro nu va mai scădea în acest an şi va creşte cu 1,7% în 2014, faţă de 1,1% cât este previziunea de bază, inflaţia va atinge probabil 2,8% până la sfârşitul anului 2014. Aceasta va atrage după sine o creştere a ratei dobânzii de către BCE de la 0,75%, la 1,25% în 2015, în loc să fie menţinută la acelaşi nivel până la mijlocul anului 2017. Randamentul obligaţiunilor guvernamentale din Eurozonă cu maturitate la zece ani ar creşte de la 3,4%, la mijlocul anului 2014, la 4,7%, la sfârşitul anului 2015.

‘În pofida probabilităţii reduse pentru scenariul în care ratele de dobândă vor creşte mai repede decât se aştepta iniţial, efectele ei cred că sunt suficient de importante pentru a determina companiile de asigurare să-şi facă totuşi analize şi planuri pentru o astfel de situaţie. Oricum, pentru piaţa locală, un astfel de scenariu ar trebui să ducă şi la o reducere a primei de risc de ţară din componenţa ratei de dobândă a instrumentelor de debit, inclusiv a obligaţiunilor emise de statul român, compensând parţial creşterea ratelor de piaţă’, comentează Gelu Gherghescu.

Te-ar mai putea interesa și
China şi SUA pot „realiza lucruri măreţe” prin cooperare, susţine şeful diplomaţiei de la Beijing
China şi SUA pot „realiza lucruri măreţe” prin cooperare, susţine şeful diplomaţiei de la Beijing
China şi Statele Unite pot "realiza lucruri măreţe" dacă vor coopera, a afirmat marţi ministrul chinez de externe, Wang Yi, cu câteva săptămâni înainte ca noul preşedinte american Donald......
Șeful Apărării rus, Andrei Belusov, crede că există posibilitatea unui conflict cu NATO în Europa în următorul deceniu
Șeful Apărării rus, Andrei Belusov, crede că există posibilitatea unui conflict cu NATO în Europa în următorul deceniu
Moscova trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, inclusiv pentru posibilitatea unui conflict cu NATO în Europa ...
După demisia lui Carlos Tavares, Stellantis e condusă de un comitet executiv, prezidat de John Elkann
După demisia lui Carlos Tavares, Stellantis e condusă de un comitet executiv, prezidat de John Elkann
Condus de președintele John Elkann, Stellantis, proprietarul a 14 mărci, inclusiv Fiat, Jeep și Ram, acționează rapid ...
Director Daimler Truck: Transportul autonom aduce beneficii tuturor. Miturile sunt contrazise de realitate
Director Daimler Truck: Transportul autonom aduce beneficii tuturor. Miturile sunt contrazise de realitate
Joanna Buttler, Head of Global Autonomous Technology Group la Daimler Truck, explică de ce multe dintre acuzele aduse deplasării ...