Erori şi abateri financiare de peste 2,5 miliarde de lei la Primăria Odorheiu Secuiesc
În Harghita, potrivit raportului Curţii de Conturi a României pentru anul 2011, s-au făcut acţiuni de control sau audit la 27 de entităţi publice locale, fiind constate abateri care au condus la prejudicierea bugetelor locale, dar şi erori sau abateri financiar-contabile în valoare totală de aproape 2,6 miliarde de lei.
Din această sumă, peste 2,5 miliarde de lei reprezintă erori şi abateri descoperite la Primăria Odorheiu Secuiesc, unde s-a constatat că activele fixe corporale – aflate în patrimoniul entităţii publice – nu au fost reevaluate din anul 2003, precum şi majorarea nelegală a tarifelor stabilite pentru activităţile specifice serviciilor de salubrizare a municipiului.
Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Bunta Levente, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că este vorba despre faptul că imobilele aflate în patrimoniul Primăriei nu au mai fost evaluate de aproape un deceniu.
„Este vorba despre clădirile şcolilor care sunt în proprietatea Primăriei şi ani buni nu a fost reevaluată valoarea acestor imobile. Avem atâtea de făcut, sunt unele domenii care sunt mai importante, mai urgente din punct de vedere cadastral. Aceste reevaluări trebuie efectuate, dar se ştie că firmele private lucrează la preţuri destul de ridicate. Noi încercăm să facem faţă şi chiar cu forţe proprii să facem câteva reevaluări, dar nu putem face faţă solicitărilor nici din punctul de vedere al personalului, care s-a diminuat de la 130 la maximum 70 de funcţionari publici”, a declarat Bunta Levente.
Primarul a susţinut că acest demers este necesar, însă a afirmat: „din punctul nostru de vedere nu reprezintă chiar o prioritate, întrucât nu intenţionăm să vindem aceste imobile”.
În ceea ce priveşte majorarea tarifelor de salubrizare, Bunta Levente a afirmat că ea putea fi făcută, în timp ce Curtea de Conturi apreciază că s-a realizat fără respectarea legii, litigiul urmând să fie soluţionat în instanţă.
„Cei de la Curtea de Conturi susţin că majorarea taxelor care se aplică în cazul serviciilor de salubrizare sau chiar modul de calcul privind suprafeţele publice, al valorilor care se redau în contravaloarea acestor servicii ar fi nelegale. Majorarea s-a făcut printr-o hotărâre a Consiliului Local (CL) din cauza inflaţiei, indexării preţurilor care tot cresc din diferite motive. Noi considerăm că această majorare a putut fi efectuată, iar Curtea de Conturi susţine că în acele condiţii n-ar fi trebuit şi nu conform acelor metodologii. CL poate să mărească aceste valori, ca atare, această dispută există la nivelul Tribunalului, care va decide”, a conchis edilul municpiului Odorheiu Secuiesc.