Mâine se lansează indicele BVB care include şi Erste Bank în portofoliu
Indicii bursieri măsoară evoluţia preţurilor celor mai importante acţiuni ale unei burse, alese după anumite criterii.
Structura portofoliilor indicilor mai poate fi folosită ca reper şi de investitorii individuali când îşi construiesc propriile portofolii. De exemplu, din indicele BET BK fac parte 13 dintre cele 15 acţiuni cu care a fost construit portofoliul ECONOMICA.NET.
Indicele BET-BK (Bucharest Exchange Trading Benchmark Index) este media ponderată a variaţiilor preţurilor celor mai importante 25 de titluri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), raportată la o valoare iniţială neutră (1000 de puncte).
Portofoliul BET BK este de fapt cel al indicelui BET XT, socotit a fi indicele reprezentativ al pieţei, în care Azomureş (AZO) a cedat locul acţiunilor Erste Bank (EBS). DE altfel, Azomureş va fi exclus din toţi indicii BVB.
Administratoriii fondurilor de investiţii au dorit să aibă un reper care să reflecte şi evoluţia acţiunilor companiilor străine listate. Deocamdată nu este decât una la BVB , EBS.
De altfel, piaţa se aşteaptă ca Azomureş să fie scoasă de pe piaţă după ce noul său acţionar majoritar a ajuns la o deţinere de peste 96% în urma unei oferte de preluare.
Şi ponderile titlurilor în BET BK sunt diferite de cele din BET XT. În acesta din urmă, Petrom (SNP) şi BRD dominau cu peste 15% din totalul valorii portofoliului, urmate de Fondul Proprietatea (FP) şi Banca Transilvania (TLV) cu peste 13%.
SNP, BRD, FP şi EBS au aceeaşi pondere în coşul BET BK, de 7,25%. Detalii în fişierul ataşat.
Ponderarea mediei variaţiilor de preţ într-un indice se face în funcţie de capitalizarea free-float-ului (valoarea de piaţă la un moment dat a acelor acţiuni care sunt susceptibile să circule liber pe piaţă).
În free float nu sunt incluse pachetele de acţiuni ale acţionarilor majoritari, sau chiar ale unor acţiuni semnificativi. La Petrom, de pildă, free float-ul este de circa 8%, excluzându-se pachetele OMV, ale Statului şi ale Fondului Proprietatea. La Fondul Proprietatea free float-ul este 100%.
Ponderea unui titlu în portofoliul indicelui mai este corectată cu diferiţi factori de ajustare. La BET BK, a fost introdus un factor de lichiditate, care ia în calcul ponderea valorii tranzacţiilor realizate cu un anumit simbol, în valoarea totală a tranzacţiilor realizate cu toate simbolurile pieţei reglementate.
De asemeni BET BK respectă regulile internaționale:
a) Ponderea maximă a unei societăţi în cadrul indicelui nu poate depăşi 10% din capitalizarea acestuia;
b) Ponderea maximă a unui grup de societăţi în cadrul indicelui nu poate depăşi 20% din capitalizarea acestuia;
c) suma ponderilor societăţilor/grupurilor de societăţi ce depăşesc 5% din capitalizarea indicelui nu va putea trece de pragul de 40% din capitalizarea acestuia.