Erste este interesată să se extindă în Polonia
Grupul bancar austriac Erste nu intenţionează să se extindă pe noi mari pieţe, cu excepţia Poloniei, dar este interesat să se extindă pe pieţele unde este acum prezent, a afirmat directorul general, Bernhard Spalt, citat de Reuters și Agerpres.
„Nu ne vom extinde pe noi mari pieţe, dar căutăm potenţiale achiziţii pe pieţele noastre”, a afirmat Spalt. Totuşi, a adăugat şeful Erste, Polonia rămâne o piaţă importantă pentru Erste.
După ce şi-a exprimat iniţial interesul pentru achiziţionarea mBank, subsidiara poloneză a grupului german Commerzbank, Erste a decis să nu depună o ofertă.
Renunţarea la achiziţionarea mBank a fost determinată de motive specifice legate de această bancă şi nu are legătură cu piaţa, a dat asigurări oficialul Erste.
Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, care are nevoie de fonduri pentru a-şi finanţa programul de restructurare, a informat recent că Board-ul său a aprobat planul privind vânzarea participaţiei de 69,3% deţinută la mBank, în valoare de aproximativ 2,65 miliarde de dolari.
mBank este a patra mare bancă din Polonia, cea mai mare economie din Europa de Est. În top trei sunt două bănci de stat, PKO BP şi Pekao, şi Santander Bank Polska.
Sectorul bancar polonez a suferit o lovitură anul trecut în urma deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în favoarea consumatorilor polonezi, permiţându-le acestora să ceară tribunalelor conversia creditelor în zloţi polonezi sau anularea contractelor de credit. mBank are unul din cele mai mari portofolii de credite ipotecare denominate în franci elveţieni, o potenţială sursă de pierderi pentru bancă.
Totuşi, surse bancare au declarat că mBank este „un activ extrem de atractiv”, iar potenţialii licitatori vor apărea în 2020.
„Mă aştept să existe un interes semnificativ pentru mBank. Printre favoritele locale sunt băncile de stat PKO BP şi Pekao. Alte bănci care au ambiţia de a-şi majora cota de piaţă s-ar putea de asemenea angaja în tranzacţie, de exemplu BNP Paribas, ING sau chiar Bank Millennium”, a afirmat Kamil Stolarski, analist bancar la Santander în Varşovia.
Analiştii se aşteaptă ca Autoritatea de Supraveghere Financiară din Polonia (KNF) să ceară Commerzbank să vândă mBank fără un portofoliu de credite ipotecare în valoare de aproximativ 3,7 miliarde de franci elveţieni, aşa cum a procedat KNF într-o serie de tranzacţii anterioare.
Bancherii estimează că în Polonia vor rămâne doar cinci mari grupuri bancare, pe măsură ce o serie de bănci mai mici vor fi scoase la vânzare, deoarece nu reuşesc să crească veniturile în contextul dobânzilor reduse şi pentru că nu au amploarea necesară de a concura cu marii jucători de pe piaţă.
Erste Group, prezent şi în România, a anunţat vineri că profitul său operaţional a crescut cu 8,7% anul trecut, până la 2,972 miliarde de euro. În schimb, profitul net a scăzut cu 18% în 2019, până la 1,470 miliarde de euro.
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene, iar 47.700 de angajaţi deservesc 16,2 milioane de clienţi în cadrul a 2.500 de filiale din şapte ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia şi Serbia).