Erste Group a încheiat primul trimestru cu un rezultat net în creştere cu aproape 51%
Potrivit unui comunicat al grupului, profitul operaţional înregistrat la sfârşitul primului trimestru din 2021 este solid şi se situează la 725 de milioane de euro, cu 31,5% mai mare faţă de anul precedent, scrie Agerpres.
„În primul trimestru al acestui an, grupul bancar a înregistrat costuri de risc reduse, de 36 milioane de euro, în scădere cu 42% faţă de T1 2020, în condiţiile în care factorii de risc din regiune au rămas benigni. Coroborat cu revenirea rezultatului net din tranzacţionare şi din evaluarea activelor la valoarea justă în raport cu aceeaşi perioadă din 2020, costurile de risc scăzute au compensat creşterea taxelor şi a participaţiilor minoritare, conducând la creşterea semnificativă a profitului net cu 50,9%, până la 355 milioane de euro”, se arată în comunicat.
Creditele acordate clienţilor au crescut cu 1,1% faţă de începutul anului, la 168 miliarde de euro, în timp ce volumul depozitelor de la clienţi s-a majorat cu 7,5%, la 205 miliarde de euro. Indicele capitalului comun de rang 1 (CET 1, final) a scăzut de la 14,2% la 14,0%.
„Am început cu bine anul 2021, ce promite să fie un an al revenirii solide. Activitatea operaţională decurge în continuare foarte bine, iar profitabilitatea a fost impulsionată de scăderea costurilor de risc şi creşterea veniturilor din taxe şi comisioane”, a declarat Stefan Dorfler, directorul general al Erste Group.
Venitul net din dobânzi a scăzut cu 4,6% faţă de anul precedent, până la 1,17 miliarde de euro, reflectând şi scăderea veniturilor nete din dobânzi în Republica Cehă, pe fondul mediului marcat de dobânzi reduse şi al efectului cursului valutar.
Venitul net din taxe şi comisioane a urcat cu 7,1%, la 540 de milioane de euro, pe fondul creşterii tuturor categoriilor de venituri din taxe şi comisioane, în special a celor din serviciile de brokeraj pe piaţa de capital şi din administrarea de active.
Veniturile totale rezultate din venitul net din tranzacţionare şi indicatorul câştiguri/pierderi aferente activelor financiare măsurate la valoarea justă au cunoscut o revenire puternică, ajungând la 66 milioane de euro, comparativ cu o pierdere de aproape 120 de milioane de euro în aceeaşi perioadă în 2020. Cei doi indicatori au fost influenţaţi în special de efectele de evaluare. Aceste evoluţii au condus la creşterea venitului operaţional cu 10% faţă de anul precedent, până la 1,83 miliarde de euro.
Cheltuielile administrative generale au scăzut cu 0,7%, la 1,10 miliarde de euro, scăderea fiind susţinută de diminuarea cu 1,2% a cheltuielilor cu personalul, până la 622 milioane de euro. Numărul de angajaţi (FTE – echivalent normă întreagă) a scăzut cu 0,6%, de la 45.690 la 45.411 la sfârşitul perioadei. Poziţia „alte cheltuieli administrative” a rămas aproape neschimbată (+0,3%), la 346 de milioane de euro, în ciuda creşterii cu 22% a contribuţiilor la schemele de garantare a depozitelor, la
108 milioane de euro. Majoritatea contribuţiilor preconizate pentru 2021 au fost deja raportate anticipat.
Amortizarea şi deprecierea au rămas aproximativ la acelaşi nivel (-1%) de 135 milioane de euro, menţionează documentul.
Per ansamblu, profitul operaţional a crescut cu 31,5%, până la 725 de milioane de euro, iar raportul cost/venit s-a îmbunătăţit la 60,3% (T1 2020: 66,8%). Datorită alocărilor nete, rezultatul din deprecierea activelor financiare (costuri de risc) s-a situat la -36 milioane de euro sau 8 puncte de bază în raport cu nivelul mediu al creditelor brute către clienţi (alocări nete de -62 milioane de euro sau 15 puncte de bază). Contribuţii pozitive au avut în special eliberarea de provizioane pentru creditele din Austria şi România şi recuperarea creditelor deja scoase din bilanţ în Ungaria şi Austria.
Alocările nete de provizioane pentru angajamentele şi garanţiile acordate au scăzut de asemenea. Rata creditelor neperformante calculată la valoarea brută a creditelor către clienţi s-a îmbunătăţit la 2,6%, în condiţiile în care în decembrie 2020 era de 2,7%, iar rata de acoperire a creditelor neperformante a crescut la 89,5%, de la 88,6%.
Poziţia „alte rezultate operaţionale” a ajuns la nivelul de -127 de milioane de euro, comparativ cu – 128 de milioane de euro anul trecut.
Cheltuielile cu contribuţiile anuale la fondurile de rezoluţie pentru întregul an 2021 incluse în acest indicator au crescut – în special în Austria şi România – cu 19,4%, până la 100 de milioane de euro.
Taxele bancare au scăzut cu o treime în termeni anuali, până la 33 de milioane de euro, în special ca urmare a eliminării taxei bancare în Slovacia.
Impozitul pe profit a crescut cu 21%, la 124 milioane de euro, iar taxa pe participaţiile minoritare a urcat cu 273%, la 86 de milioane de euro, pe fondul unor rezultate semnificativ mai bune ale băncilor de economii.
Rezultatul net atribuibil proprietarilor societăţii mamă a crescut cu 50,9% la 355 milioane de euro.
Activele totale au crescut considerabil de la încheierea anului financiar precedent, cu 9,9%, până la 305,0 miliarde de euro. În privinţa activelor, numerarul şi echivalentele de numerar au crescut, în special în Austria, la 54,0 miliarde de euro, o creştere de 50,8%. Această creştere s-a datorat în principal soldurilor mari de numerar deţinute la băncile centrale şi nu în ultimul rând creşterii operaţiunilor ţintite de refinanţare pe termen lung (TLTRO), care sunt împrumuturi BCE în scopul
creşterii creditării.
Creditele şi avansurile către instituţiile de credit s-au majorat cu 27,9%, la 27,5 miliarde de euro, în timp ce creditele şi avansurile către clienţi au crescut cu 1,1%, la 167,8 miliarde de euro.
În privinţa pasivelor, depozitele de la bănci au crescut cu 42,3%, la 35,3 miliarde de euro, ca urmare a creşterii refinanţărilor acordate de Banca Centrală Europeană (TLTRO). Şi de data aceasta, depozitele de la clienţi au crescut pe toate pieţele de bază – în special în Republica Cehă şi Austria – la 205,4 miliarde de euro, o majorare cu 7,5% faţă de sfârşitul lui 2020. Raportul credite/depozite s-a situat la 81,7% (86,9%).