Erste Group în 2012: Profit de 483,5 mil euro şi propune un dividend de 0,4 euro pe acţiune

Erste Group a raportat pentru anul trecut un profit net de 483,5 milioane euro, în condiţiile unor provizioane în scădere la nivelul grupului şi a majorităţii subsidiarelor, mai puţin România şi Croaţia, şi a unui rezultat operaţional în uşoară coborâre, cu 4,3%, la 3,47 miliarde euro.
Economica.net - J, 28 feb. 2013, 07:07
Erste Group în 2012: Profit de 483,5 mil euro şi propune un dividend de 0,4 euro pe acţiune

În pofida unei scăderi a costurilor operaţionale, profitul operaţional s-a diminuat la 3,47 miliarde euro (-4,3% faţă de 3,62 miliarde euro în 2011), pe fondul reducerii venitului operaţional.

Venitul operaţional s-a situat la 7,22 miliarde euro faţă de 2011 când a cumulat 7,47 miliarde euro, scădere cu 3,3% determinată în principal de reducerea venitului net din dobânzi (-6,0%, la 5,23 miliarde euro) şi a venitului net din taxe şi comisioane (-3,7%, la 1,72 miliarde euro), care nu au putut fi integral compensate de creşterea venitului net din tranzacţionare de la 122,3 milioane euro în 2011 la 273,4 milioane euro.

Venitul net din dobânzi s-a diminuat în principal pe fondul contextului economic şi cererii reduse de credite, precum şi din cauza reducerii continue a activelor secundare. Venitul net din taxe şi comisioane s-a redus din cauza evoluţiei mai slabe a creditării şi a operaţiunilor cu valori mobiliare.

Potrivit băncii, managementul riguros al costurilor a dus la reducerea cheltuielilor administrative generale cu 2,4%, de la 3,85 miliarde euro la 3,75 miliarde euro. Raportul cost/venit s-a menţinut la 52,0% (2011: 51,5%).

Erste Group a înregistrat un profit net de 483,5 milioane euro, un rezultat solid având în vedere contextul economic dificil şi efectele extraordinare net negative în valoare de 361 milioane euro – inclusiv taxe bancare în valoare de 187 milioane euro (…) În ceea ce priveşte operaţiunile, nu numai că am înregistrat progrese în România şi am înregistrat rezultate excelente în Republica Cehă, dar indicele Core Tier 1 (Basel 2.5) şi situaţia lichidităţii s-au îmbunătăţit de asemenea. Pe fondul continuării creşterii depozitelor atrase, am rambursat anticipat 4 miliarde euro din fondurile LTRO„, a explicat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank AG, citat în comunicat.

Citeşte şi Primul an cu pierderi pentru BCR: 1,2 mld. lei în 2012. Provizioanele au urcat cu 3,6 mld. lei

Costurile de risc au avut o tendinţă pozitivă şi au scăzut cu 12,7%, la 1,98 miliarde euro, respectiv 148 puncte de bază în raport cu nivelul mediu al împrumuturilor către clienţi (2011: 2,26 miliarde euro, respectiv 168 puncte de bază).

Nivelul de provizionare s-a diminuat sau s-a menţinut stabil pentru toate pieţele principale, cu excepţia României şi Croaţiei. Pentru al doilea trimestru consecutiv volumul creditelor neperformante a scăzut, iar rata creditelor neperformante a rămas stabilă şi s-a situat la sfârşitul anului 2012 la 9,2% (31 decembrie 2011: 8,5%). Rata de acoperire a creditelor neperformante s-a îmbunătăţit la 62,6% (31 decembrie 2011: 61,0%).

Poziţia „alte venituri operaţionale” s-a situat la -724,3 milioane euro (2011: -1.589,9 milioane euro). Îmbunătăţirea semnificativă a avut loc pe fondul reducerii considerabile a efectelor extraordinare în 2012. În special, răscumpărarea instrumentelor Tier 1 şi Tier 2 a avut un aport pozitiv de 413,2 milioane euro. Amortizarea fondurilor comerciale, din care 469,4 milioane euro pentru Banca Comercială Română, a avut un impact negativ. Taxele bancare din Austria, Ungaria şi Slovacia au avut un impact negativ de 244,0 milioane euro (2011: 132,1 milioane euro).

Erste va distribui dividende de 158 de milioane euro, ceea ce la actualul preţ al acţiunii echivalează cu o rată de profitabilitate de sub 2%.

Totalul activelor s-a majorat cu 1,8% faţă de sfârşitul anului 2011, la 213,8 miliarde euro, în principal datorită creşterii depozitelor atrase pe mai multe pieţe principale şi investiţiilor în active cu grad ridicat de lichiditate. Volumul creditelor s-a diminuat cu 2,1%, la 131,9 miliarde euro.

Datorită situaţiei excepţional de solide a lichidităţii – depozitele clienţilor s-au majorat cu 3,5%, la 123,1 miliarde euro, şi raportul credite/depozite a scăzut de la 113,3% la 107,2% – Erste Group a rambursat anticipat 4 miliarde euro din sumele utilizate prin programul de refinanţare pe termen lung (LTRO) al Băncii Centrale Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Putin spune că atacurile rusești ar putea lua Sumi, care ar deveni zonă tampon pentru protejarea celorlalte regiuni ucrainiene deja controlate de Rusia
Putin spune că atacurile rusești ar putea lua Sumi, care ar deveni zonă tampon pentru protejarea celorlalte regiuni ucrainiene ...
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că, în opinia sa, întreaga Ucraină este „a noastră” și a avertizat că avansul forțelor rusești ar putea lua orașul ucrainean Sumy, ca......
Războiul cu Rusia a învățat Ucraina să producă tot felul de drone, în special după ce în ultimele săptămâni roiuri de drone rusești au atacat orașele ucrainiene
Războiul cu Rusia a învățat Ucraina să producă tot felul de drone, în special după ce în ultimele săptămâni roiuri ...
Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ucraina lucrează la dezvoltarea rapidă a dronelor interceptoare ...
Toyota scumpește vehicule vândute în SUA cu 270 de dolari
Toyota scumpește vehicule vândute în SUA cu 270 de dolari
Producătorul auto japonez Toyota Motor a anunțat sâmbătă că va majora prețurile pentru unele vehicule vândute în ...
Ayatollahul Ali Khamenei și-a ales înlocuitorii, atât în lanțul militar, cât și în cel preoțesc
Ayatollahul Ali Khamenei și-a ales înlocuitorii, atât în lanțul militar, cât și în cel preoțesc
Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, nu și-a stabilit doar înlocuitorii din lanțul de comandă militară ...