Erste Group înfiinţează o divizie de retail la nivelul grupului şi transferă operaţiunile corporate către băncile locale

Consiliul de Supraveghere al grupului bancar austriac Erste Group a aprobat înfiinţarea unei divizii pentru operaţiunile de retail la nivelul grupului, urmând ca operaţiunile corporate să fie transferate gradual către băncile locale, schimbări care presupun şi mişcări de personal, se arată într-un comunicat al grupului transmis, duminică, AGERPRES.
Economica.net - D, 26 oct. 2014, 15:50
Erste Group înfiinţează o divizie de retail la nivelul grupului şi transferă operaţiunile corporate către băncile locale

‘Această repoziţionare strategică a Grupului implică şi schimbări de personal în 2015. Peter Bosek, în prezent membru în board-ul Erste Bank Oesterreich, va deveni membru în Board-ul Holdingului, responsabil cu operaţiunile de retail atât din Austria cât şi la nivel de grup. Jozef Síkela, CEO al subsidiarei Slovenská sporiteľňa, va prelua poziţia de manager al diviziei Corporate şi Pieţe din Erste Group de la Franz Hochstrasser, care părăseşte board-ul’, se precizează în comunicat.

De asemenea, Erste informează că Herbert Juranek, COO al Erste Group, va părăsi conducerea instituţiei, iar o decizie cu privire la succesorul său va fi luată în săptămânile viitoare.

‘Peter Bosek are o experienţă vastă în retail banking. Împreună cu echipa sa, a avut un mare succes în poziţionarea diviziei de retail pe piaţa din Austria şi a făcut progrese importante în zona de banking digital. Peter Bosek este alegerea firească pentru noi, având în vedere că a condus mulţi ani activitatea de retail’, a declarat preşedintele Erste Group, Andreas Treichl.

Pe lângă întărirea businessului de retail la nivel de holding, Erste Group va transfera responsabilitatea operaţiunilor corporate mai mult către băncile locale. ‘Implementarea acestei strategii va fi condusă de Jozef Síkela, care îl înlocuieşte pe Franz Hochstrasser în poziţia de membru al Board-ului Erste.

Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare în estul Uniunii Europene, cu aproximativ 45.000 de angajaţi care deservesc 16,6 milioane de clienţi în 2.900 de agenţii din Austria, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România cu active de peste 16 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa Comitetului Regiunilor Kata Tutto o acuză pe Ursula von der Leyen că a propus un buget al Uniunii Europene care să încurajeze „Jocurile Foamei” dintre autorităţile locale şi agricultori
Șefa Comitetului Regiunilor Kata Tutto o acuză pe Ursula von der Leyen că a propus un buget al Uniunii Europene care să ...
Preşedintele Comitetului Regiunilor, Kata Tutto (foto), l-a acuzat joi pe preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că nu înţelege Politica de Coeziune şi că a prezentat o......
IT-știi români încep să fie trimiși acasă. Microsoft și Amazon disponibilizează sute de oameni
IT-știi români încep să fie trimiși acasă. Microsoft și Amazon disponibilizează sute de oameni
Microsoft România va disponibiliza circa 150-200 de angajați, printre cei afectați fiind ingineri software, project manageri ...
Ministerul Transporturilor a emis autorizația pentru construirea tunelului Robești de pe lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Pitești
Ministerul Transporturilor a emis autorizația pentru construirea tunelului Robești de pe lotul 2 al Autostrăzii Sibiu ...
Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia de construire pentru prima etapă a lucrărilor la tunelul Robeşti de pe ...
TOKEN Financial Technologies România, subsidiară a holdingului turcesc Koç, a numit-o pe Raluca Micu, o economistă venită din BNR, în funcția de Deputy General Manager
TOKEN Financial Technologies România, subsidiară a holdingului turcesc Koç, a numit-o pe Raluca Micu, o economistă venită ...
TOKEN Payment Services (TOKEN), companie fintech autorizată de Banca Națională a României ca instituție de plată și ...