Erste Group şi Raiffeisen Bank International au fost retrogradate de S&P

Economica.net
10 06. 2015
erste_raiffeisen_77_47921200

Agenţia a apreciat că există şanse reduse ca guvernele din Germania, Marea Britanie şi Austria să ofere sprijin extraordinar pentru sistemele lor bancare, transmite Bloomberg.

În cazul băncilor austriece, S&P a retrogradat Erste Group, de la ‘A minus’ la ‘BBB plus’, şi Raiffeisen Bank International de la ‘A minus’ la ‘BBB’, ambele cu o perspectivă negativă. Pe lângă reducerea posibilităţii sprijinului statului, S&P susţine că o concurenţă între băncile austriece devine o chestiune care ţine de stabilitatea financiară.

‘O suprapunere semnificativă a operaţiunilor interne ale băncilor austriece conduce la câştiguri foarte mici şi, în opinia noastră, acest lucru ar putea ameninţa stabilitatea sistemului bancar din Austria’, se spune în comunicatul S&P.

Cea mai mare bancă din România, BCR, este controlată de grupul bancar austriac Erste Group. Grupul Raiffeisen Bank International (RBI) este prezent şi el pe piaţa din România, scrie Agerpres.

În cazul băncilor germane, ratingul pe termen lung al Deutsche Bank a fost redus cu două trepte, de la ‘A’ la ‘BBB plus’, cu perspectivă stabilă, iar ratingul Commerzbank a fost coborât cu o treaptă, de la ‘A minus’ la ‘BBB plus’.

Ratingul băncilor britanice Barclays Plc şi Royal Bank of Scotland Group Plc a fost şi el coborât cu o treaptă de Standard & Poor’s, până la ‘A minus’ – pentru Barclays PLC, şi la ‘BBB plus’ – pentru Royal Bank of Scotland NV.

‘În prezent, considerăm că perspectivele ca guvernele din Marea Britanie şi Germania să ofere sprijin extraordinar pentru sistemele lor bancare sunt incerte, ceea ce înseamnă că nu mai includem o astfel de posibilitate în ratingul grupurilor bancare sistemice care au domiciliul în aceste ţări’, a explicat S&P.

‘Am luat acţiuni similare de rating şi pentru unele bănci austriece’, se arată într-un comunicat al agenţiei de rating.

Anul trecut, Uniunea Europeană a adoptat o rezoluţie destinată evitării folosirii fondurilor publice pentru salvarea băncilor. Aceasta, după ce, în perioada 2008 – 2013, cele 28 de state membre UE au furnizat fonduri publice în valoare de 661 miliarde de euro pentru recapitalizarea şi susţinerea băncilor. Potrivit noilor reguli, în cazul în care o bancă intră în dificultate, deţinătorii de obligaţiuni vor fi obligaţi să suporte pierderi, înainte de a cere sprijinul contribuabililor.