Erste preia operaţiunile de retail ale Citigroup din Ungaria

Economica.net
02 09. 2015
erste_33420600_92745000

Tranzacţia include depozitele de retail, creditele către persoanele fizice, precum şi operaţiunile cu cardurile de credit. Citi nu a dezvăluit termenii financiari ai tranzacţiei, dar a precizat că nu este vorba despre o sumă semnificativă. Tranzacţia nu este aşteptată să se încheie înainte de trimestrul patru 2016, în funcţie de obţinerea aprobărilor din partea organismelor de reglementare. 

În octombrie 2014, Citigroup a anunţat că va renunţa la diviziile de consumer banking din 11 pieţe, în condiţiile în care majoritatea marilor bănci americane îşi reduce activitatea pe acest segment, pentru a obţine profituri mai ridicate. 

A treia mare bancă din SUA a raportat că vrea să-şi vândă diviziile de consumer banking din şase state din America Latină, precum şi din Japonia, Egipt, Cehia, Ungaria şi Guam. Citigroup operează în peste 160 de state şi jurisdicţii, cu peste 200 de milioane de conturi ale clienţilor. 

În România, Raiffeisen Bank a achiziţionat în 2013 portofoliul de împrumuturi de retail al diviziei din România a băncii americane Citigroup.