Erste: Profit de aproape 600 de miliaone de euro în primele nouă luni

Erste Bank a realizat după primele nouă luni un profit net de 597,3 milioane euro, faţă de o pierdere de 973 milioane euro în septembrie 2011 şi cu 145 de milioane euro peste rezultatul de la jumătatea anului, pe fondul unor provizioane mai mici în regiune şi stabilizării situaţiei din România.
Economica.net - mar, 30 oct. 2012, 07:30
Erste: Profit de aproape 600 de miliaone de euro în primele nouă luni

Erste Group a înregistrat un profit net de 597,3 milioane euro, pe fondul unui profit operaţional stabil şi al costurilor de risc mai reduse. Performanţele solide înregistrate în continuare de cele mai importante pieţe principale, Austria, Cehia şi Slovacia, precum şi o oarecare stabilizare în România au fost decisive. În trimestrul al treilea, marjele au crescut în România pentru prima dată în şase trimestre, iar formarea de noi credite neperformante a scăzut, de asemenea”, a explicat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank AG, citat în comunicat.

Profitul operaţional a rămas stabil la, la 2,61 miliarde euroo în primele nouă luni din 2012 (-0,5% faţă de primele nouă luni din 2011, de la 2,63 miliarde euro), datorită diminuării venitului operaţional şi a costurilor operaţionale.

„Structura noastră bilanţieră a rămas exemplară, raportul credite/depozite fiind de 109,2%, în timp ce indicele Core Tier 1 calculat conform metodologiei EBA, înainte de includerea profitului reportat, s-a menţinut la 9,9%”, a mai spus Treichl.

Venitul operaţional s-a situat 5,44 miliarde euro , compoarativ cu 5,52 miliarde euro în primele nouă luni de anul trecut. Diminuarea cu 1,4% a fost determinată în principal de reducerea
venitului net din dobânzi (-4,0%, la 3,96 miliarde euro) şi a venitului net din taxe şi comisioane (-5%, la1,28 miliarde euroo), care nu au putut fi integral compensate de majorarea venitului net din tranzacţionare (de la 37,4 milioane euroo în primele nouă luni ale anului 2011 la 191,4 milioane euro).

Cheltuielile administrative generale s-au diminuat cu 2,3%, la 2,82 miliarde euroo faţă de 2,89 miliarde euroo în septembrie 2011. Astfel, raportul cost/venit s-a situat la 51,9%, în scădere de la 52,4%.

Venitul pe actiune (cash) s-a situat în primele nouă luni la 1,82 euro (valoare raportată: 1,26 euro), faţă de valoarea de -0,26 euro (valoare raportată: -2,87 euro) înregistrată în perioada similară din 2011.

Totalul activelor s-a majorat cu 3,3% faţă de sfârşitul anului 2011, la 217 miliarde euro, în principal pe fondul cresterii depozitelor şi investitiilor în active cu grad ridicat de lichiditate, concomitent cu diminuarea uşoară a volumului creditelor, cu 0,9%, la 133,5 miliarde euro. Raportul credite/depozite s-a îmbunatăţit la 109,2% (sfârsitul anului 2011: 113,3%).

Majorarea depozitelor clienţilor a condus la plasarea excesului de lichiditate în active financiare cu grad ridicat de lichiditate. Activele ponderate la risc s-au diminuat cu 5,3 miliarde euro, la 108,7 miliarde euro. De asemenea, rata solvabilităţii s-a menţinut la 13,7% la 30 septembrie 2012, iar indicele Core Tier 1, raportat la riscul total şi calculat în conformitate cu Basel 2.5, a fost 10,4% la 30 septembrie 2012.

Erste notează că, în pofida înrăutaţirii perspectivelor macroeconomice pentru statele europene şi ca urmare a continuării reducerii activelor secundare, a diminuării randamentelor, a absenţei creşterii creditării la nivelul pieţei şI a operaţiunilor limitate cu valori mobiliare, profitul operaţional al grupului se va situa în acest an doar uşor sub nivelul din 2011.

“Costurile de risc se estimează că se vor situa în 2012 la aproximativ 2 miliarde de euro, în pofida faptului că acest indicator va atinge nivelul maxim în România. Cu toate acestea, se anticipează că subsidiara din România, BCR, va reveni pe profit în 2013”, se mai spune în comunicatul băncii.

Potrivit grupului austiriac, contextul economic dificil a continuat să-şi pună amprenta asupra rezultatelor operaţiunilor de retail şI pentru IMM-uri din România.

Venitul net din dobânzi pe aceste segmente s-a diminuat la BCR cu 93,9 milioane euro, respectiv 18,1% (exprimat în valuta de referinţă -14,6%), la 423,7 milioane euro. Această evoluţie a fost determinată în principal de cererea redusă de credite de consum şi de diminuarea marjelor aferente operaţiunilor de retail şi pentru IMM-uri.

De asemenea, venitul net din taxe şi comisioane s-a diminuat cu 7 milioane euro, respectiv 7,2% (exprimat în valuta de referinţă -3,1%), de la 97,5 milioane euro în primele nouă luni din 2011 la 90,5 milioane euro în acest an, în special pe fondul reducerii venitului din operaţiunile de plăţi.

Creşterea venitului net din tranzacţionare cu 15,7 milioane euro, de la 39,2 milioane euro în primele nouă luni din 2011 la 54,9 milioane euro se datorează în principal câştigurilor din reevaluarea poziţiilor valutare.

Implementarea unor ample măsuri de optimizare a determinat reducerea cheltuielilor de exploatare cu 31,3 milioane euro sau 11,1% (exprimat în valuta de referinţă: -7,2%), de la 282,7 milioane euro la 251,4 milioane euro.

Necesitatea constituirii de provizioane suplimentare aferente operatiunilor pentru IMM-uri şi de real estate a condus la majorarea costurilor de risc cu 186,4 milioane euro sau 49,9% (exprimat în valuta de referinţă +56,4%), de la 373,7 milioane euro la 560,1 milioane euro în primele nouă luni din 2012. Prin urmare, rata de acoperire a creditelor neperformante s-a majorat de la 50,1% la sfârsitul anului 2011 la 57,6% la finele lunii septembrie 2012.

Îmbunătăţirea poziţiei „alte venituri” cu 11,9 milioane euro, respectiv 28,8% (exprimat în valuta de referinta: +25,7%), de la -41,3 milioane euro la -29,4 milioane euro în primele noua luni din 2012, a rezultat în principal din majorarea venitului din active financiare şi din scaderea provizioanelor de reevaluare pentru operaţiunile de leasing.

Pierderea netă dupa plata intereselor minoritare s-a situat la 206,2 milioane euro, cu 186,8 milioane euro sub valoarea raportată în perioada similară din 2011, de -19,4 milioane euro.

Datorită implementării stricte a măsurilor de optimizare, raportul cost/venit s-a majorat doar uşor, de la 43,2% în anul anterior la 44,2%.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...