Eșec înregistrat de Rusia, după șase tururi de vot, de a intra în Consiliul Economic și Social al ONU

Adunarea Generală a ONU s-a retras vineri după şase tururi nereuşite de vot secret, fără a alege Rusia, candidată pentru un loc în Consiliul Economic şi Social, unul dintre cele şase organe principale ale Naţiunilor Unite, scrie AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 11 iun. 2022, 10:20
Eșec înregistrat de Rusia, după șase tururi de vot, de a intra în Consiliul Economic și Social al ONU

Mai mulţi diplomaţi au pus eşecul Moscovei pentru acest organism, fără precedent de la crearea ONU, pe seama invaziei Ucrainei care a făcut ca aceasta să piardă de la sfârşitul lui februarie sprijin în cadrul Organizaţiei.

A şaptea rundă de alegeri va avea loc săptămâna viitoare.

În primul tur, din cele trei posturi pentru Europa de Est în Consiliul Economic şi Social, Slovenia şi Slovacia au câştigat cu uşurinţă un loc.

La rândul său, Rusia a obţinut 118 voturi în faţa candidaturii Macedoniei de Nord care a câştigat 38. Insuficient pentru o majoritate necesară de două treimi din cei 193 de membri ai Adunării Generale.

În al şaselea scrutin, Moscova a scăzut la 99 de voturi, Macedonia de Nord urcând la 81 de voturi. Au fost înregistrate două abţineri, în timp ce 11 ţări nu au participat la vot.

Consiliul Economic şi Social al ONU are 54 de membri ale căror mandate sunt de trei ani.

În urmă cu câteva săptămâni, Rusia a mai eşuat la alegeri pentru diferite poziţii în agenţiile ONU în favoarea candidaturilor de ultim moment ale altor ţări est-europene, în timp ce aceste funcţii erau până în prezent atribuite, tradiţional, fără concurenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul include noi taxe şi elimină facilităţi fiscale fără o discuţie prealabilă cu mediul privat – Burnete, Concordia
Guvernul include noi taxe şi elimină facilităţi fiscale fără o discuţie prealabilă cu mediul privat – Burnete, Concordia
Am fost extrem de neplăcut surprinşi să aflăm, după discuţiile de ieri cu Guvernul, în Consiliul Naţional Tripartit, pe tema Ordonanţei privind reducerea cheltuielilor, că de la 1 ianuarie......
Importurile de gaze s-au redus cu 13,7% în primele 10 luni; producţia s-a majorat cu 1,2%
Importurile de gaze s-au redus cu 13,7% în primele 10 luni; producţia s-a majorat cu 1,2%
România a importat, în primele zece luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,549 milioane tone echivalent ...
Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025; nu se vor face angajări
Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025; nu se vor face angajări
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, ...
Cel mai rapid tren din lume a fost testat, e făcut în China. Cum arată VIDEO
Cel mai rapid tren din lume a fost testat, e făcut în China. Cum arată VIDEO
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit ...