Eşec la rezervarea de capacitate pe viitoarea conductă BRUA 2. ANRE nu a resetat procesul, ci a acceptat o prelungire a termenului cu şase luni

Cererile de rezervare de capacitate pe viitoarea conductă de transport a gazelor BRUA 2 (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) sunt insuficiente până la data limită până la care companiile interesate de transportul gazelor româneşti spre Vest puteau depune ofertele angajante. ANRE nu a închis procedura pentru a o relua de la zero însă, ci a acceptat prelungirea cu şase luni a termenului de depunere a ofertelor pentru capacitate suplimentară.
Mihai Nicuţ - lun, 30 sept. 2019, 15:18
Eşec la rezervarea de capacitate pe viitoarea conductă  BRUA 2. ANRE nu a resetat procesul, ci a acceptat o prelungire a termenului cu şase luni

ANRE a decis, astăzi, o nouă prelungire, pentru șase luni, a termenului de depunere de cereri de rezervare de capacitate suplimentară, pe conducta BRUA 2, după alte două prelungiri, potrivit unor surse din sectorul energetiv.

Astfel, firmele interesate să cumpere capacitate de transport pe viitoarea conductă care ar urma să transporte în Occident gazele din Marea Neagră au acum timp până la data de 1 aprilie 2020, potrivit surselor noastre, în condiţiile în care până la termenul limită pentru depunerea cererilor de rezervare fermă nu s-au depus oferte pentru o capacitate suficientă pentru a se considera că procesul de alocare a fost încheiat cu succes.

Transgaz şi compania omologă din Ungaria, FGSZ, au solicitat această prelungire, pe motiv că au fost solicitări în acest sens din partea mai multor companii din piaţă. Nu ştim capacitatea rezervată ferm până acum din cele 4,4 miliarde de metri cubi iar numele companiilor care au rerzervat capacitate sunt confidenţiale în această etapă.

ANRE ar fi putut să anuleze actuala sesiune de ofertare şi să restarteze procesul-o nouă sesiune de ofertare, în care să se reînscrie din nou firmele pentru toastă capacitatea, dar a preferat să mai aştepte şase luni pentru oferte suplimentare. Evident, autoritatea de reglementare din Ungaria, MEKH, a făcut şi ea acelaşi lucru, în condiţiile în care, potrivit relatărilor din presă, cel puţin una dintre firmele care ar fi depus deja ofertă este MET, grup energetic cu sediul la Budapesta iar astfel compania rămâne în cărţi

O nouă amânare

În luna ianuarie, publicaţia Profit.ro scria că o bună parte a contractelor de rezervare de capacitate de transport de gaze pe viitoarea conductă BRUA, contracte semnate la finalul lui 2017, au fost reziliate de către firmele ofertante până la data limită de 14 decembrie 2018, iar următoarea rundă de rezervare, derulată în perioada 7-21 ianuarie 2019, s-a finalizat cu un volum de capacitate de transport rezervată situat sub minimul necesar pentru ca investițiile în noua conductă să fie rentabile din punct de vedere economic, după cum au anunțat operatorii de transport de gaze din România și Ungaria, Transgaz și FGSZ.

Asta după ce, în prima fază, la prima rundă de rezervare, finalizată aproape de sfârșitul anului 2017, rezultatele au fost mai mult decât pozitive pentru ambii operatori de transport, capacitatea de transport oferită fiind suprasubscrisă, potrivit celor relatate atunci de Profit.ro. Astfel, pentru Transgaz, valoarea veniturilor estimate pentru perioada 2022-2037 din contractele de rezervare de capacitate semnate atunci a depășit 3,9 miliarde lei, în condițiile în care minimul necesar pentru asigurarea rentabilității investiției în BRUA era de circa 1,48 miliarde lei. Dar, majoritatea companiilor şi-ar fi retras apoi ofertele.

Testul rezervării de capacitate este util pentru Transgaz, care îşi poate finanţa astfel lucrările de execuţie ale conductei BRUA 2 pe baza contractelor de rezervare de capacitate. Conducta ar urma să transporte o parte din gazele din Marea Neagră spre Europa Occidentală de companiile care îşi rezervă capacitate pe viitoarea conductă. Asta dacă, evident, gazele vor fi extrase iar companiile care vor să îl transporte reuşesc să încheie şi contracte de cumpărare a gazelor cu producătorii care îl vor extrage.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...