Eşec: Xerox a renunţat la acordul prin care urma să fie preluată de japonezii de la Fujifilm

Producătorul american de imprimante şi fotocopiatoare Xerox Corp a renunţat la acordul anunţat în ianuarie prin care urma să fie preluat de grupul japonez Fujifilm Holdings, o tranzacţie evaluată la 6,1 miliarde de dolari, transmit Kyodo, BBC şi Reuters.
Economica.net - lun, 14 mai 2018, 11:20
Eşec: Xerox a renunţat la acordul prin care urma să fie preluată de japonezii de la Fujifilm

Duminică, Xerox a anunţat că a ajuns la un acord cu acţionarii majoritari care se opuneau la ceea ce ei numeau ‘o ofertă care subestimează valoarea companiei americane’.

Miliardarul Carl Icahn presează Xerox să se reinventeze, pe fondul scăderii cererii pentru produsele tradiţionale Xerox. Icahn, cel mai mare acţionar individual la Xerox, cu o participaţie de 9,7%, a cerut recent schimbarea conducerii grupului. La rândul său, Fujifilm încearcă să îşi eficientizeze operaţiunile din domeniul fotocopiatoarelor.

Cinci membri ai Consiliului de Administraţie al Xerox au demisionat, iar John Visentin ar urma să fie numit director general, înlocuindu-l pe Jeff Jacobson, care a lucrat cu Fujifilm la planificata fuziune cu Fuji Xerox Co, o subsidiară a grupului japonez. Majoritatea membrilor Consiliului de Administraţie al Xerox va fi recomandată de Carl Icahn, cel care a condus campania de renunţare la acordul cu Fujifilm, alături de un alt acţionar important, Darwin Deason.

Xerox a precizat că a renunţat la acord parţial deoarece Fujifilm nu a furnizat informaţii financiare auditate privind Fuji Xerox până la termenul limită din 15 aprilie.

Finalizarea tranzacţiei ar fi însemnat o schimbare a controlului la Xerox, ceea ce ar fi pus capăt independenţei unei companii americane cu o istorie de peste 100 de ani şi care, în prezent, are o valoare de piaţă de aproximativ 7,7 miliarde de dolari, aproape a şasea parte din valoarea sa maximă înregistrată la finele anilor ’90. Comparativ, Fujifilm are o valoare de piaţă de 22 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Trump aduce în discuție schimbarea de regim în Iran
Trump aduce în discuție schimbarea de regim în Iran
Președintele american Donald Trump a adus în discuție duminică ideea unei schimbări de regim în Iran, în timp ce mai mulți oficiali de rang înalt din administrația sa au subliniat că......
Noul Guvern Bolojan. Lista cu noii miniștri
Noul Guvern Bolojan. Lista cu noii miniștri
Noul Guvern care va fi condus de Ilie Bolojan va avea cinci vicepremieri, şase miniştri de la PSD, patru - PNL, patru - ...
Un nou atac cu drone rusesc s-a derulat azi în Kiev, a făcut cel puțin un rănit
Un nou atac cu drone rusesc s-a derulat azi în Kiev, a făcut cel puțin un rănit
Un atac masiv cu drone rusești este în desfășurare luni la Kiev și a făcut cel puțin un rănit, potrivit autorităților, ...
Cel mai bun curs leu-euro. La cumpărarea de euro, cursul valutar e mai bun la bancă decât la casa de schimb. La vânzare, e invers
Cel mai bun curs leu-euro. La cumpărarea de euro, cursul valutar e mai bun la bancă decât la casa de schimb. La vânzare, ...
Băncile oferă un curs de schimb mai bun pentru cumpărarea de euro față de casele de schimb valutar. Dacă vrei să schimbi ...