Eşecul unei înţelegeri cu Grecia ar putea duce la explozia riscului de creditare în Romania – Saxo Bank
‘Eşecul de a securiza o înţelegere de ultim moment se va traduce printr-o cădere cu încă 3%-5% a indicelui DAX şi vom asista la o explozie a riscului de creditare în zona noilor membre UE: România, Bulgaria, Croaţia şi Ungaria’, spune economistul şef al Saxo Bank, Steen Jakobsen.
În opinia sa, cel mai mare risc constă în creşterea VaR (valoare la risc), scrie Agerpres.
‘Acesta va produce consecinţe în mod neintenţionat şi indirect, cum a fost agitaţia de ieri (luni – n.r.) a titlurilor de stat din Bulgaria şi România, defaultul probabil din Puerto Rico şi un euro mai scump’, mai spune economistul citat.
El face o paralelă între situaţia din Grecia şi falimentul băncii americane Lehman Brothers. ‘Riscul… moral este, de asemenea, similar şi apare într-un cadru macroeconomic dominat de prudenţă caracterizată prin dorinţa de a mai trage un pic de timp. Lucru care, în opinia mea, nu funcţionează niciodată’, susţine analistul Saxo Bank.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a făcut marţi Greciei o ofertă de ultim moment în încercarea de a se ajunge la un acord între Atena şi creditorii internaţionali înaintea expirării, până la ora 24:00, a termenului pentru achitarea unei tranşe de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Conform acestei oferte, premierul grec Alexis Tsipras ar trebui să-şi trimită acceptul scris în cursul acestei zile, după care să aibă loc o reuniune de urgenţă a Eurogrupului (miniştrii de finanţe din zona euro).
Dacă guvernul de la Atena nu transferă la noapte, până la ora 1:00, tranşa de 1,6 miliarde de euro scadentă către Fondul Monetar Internaţional, Grecia va deveni prima ţară occidentală care intră în default în raport cu instituţia financiară de la Washington de la înfiinţarea acesteia, cu 71 de ani în urmă.
Ultima ţară care a intrat în default faţă de FMI este Zimbabwe, în 2001.
Ratarea unei plăţi către FMI poate avea consecinţe grave. Grecia va pierde imediat accesul la resursele Fondului şi, dacă disputa nu va fi rezolvată, ar putea pierde, într-un final, drepturile de vot şi statutul de membru al FMI.
FMI a anunţat deja că nu va exista vreo perioadă de graţie pentru Grecia. Directorul executiv al Fondului, Christine Lagarde, va informa imediat board-ul executiv privind intrarea Greciei în default, ceea ce ar putea avea consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte clauzele de default din acordurile în baza cărora statul elen a primit împrumuturi de la celelalte guverne din zona euro.