Est-europenii lucrează în Germania pe nimic

Imigraţie masivă din Europa de Est, provocată de sărăcie? Studii actuale demonstrează că, dimpotrivă, est-europenii sunt adesea bine instruiţi. Cu toate acestea, mai bine de jumătate din ei au joburi prost plătite.
Economica.net - lun, 17 feb. 2014, 14:45
Est-europenii lucrează în Germania pe nimic

Medicul ucrainean ajuns şofer de taxi la Berlin, menajera din Bulgaria cu diplomă universitară sau chimistul român care spală geamuri – acestea sunt clişee răspândite, referitoare la imigranţii care acceptă de nevoie joburi în Germania cu mult sub calificarea lor. Iar aceste clişee sunt adesea conforme cu realitatea, potrivit unei statistici a Oficiului federal pentru plasarea forţei de muncă, relateaza Deutsche Welle.

Conform documentului menţionat, procentajul est-europenilor care acceptă joburi prost plătite este disproporţionat de mare. În decembrie 2012, 53 la sută dintre ei câştigau mai puţin de două treimi dintr-un salariu mediu. Dintre germani, numai 20 la sută acceptă asemenea slujbe.

Supercalificat şi prost plătit

Simultan, nivelul de pregătire al imigranţilor creşte continuu, potrivit Ninei Neubecker, expertă în cadrul Institutului german pentru Studii Economice (DIW). „Am constatat că imigranţii sosiţi în Germania după anul 2004 au o pregătire mult mai bună decât cei veniţi mai devreme”, a declarat ea pentru DW. Potrivit datelor DIW, două treimi dintre ei au calificare profesională sau sunt absolvenţi de studii superioare. Dacă se face o comparaţie raportată la ţările de origine, tocmai esteuropenii se află detaşat în fruntea clasamentului.

Salahor pe şantier în ciuda diplomei universitare?

Mai mult decât atât: Potrivit studiului DIW, mare parte din românii şi bulgarii sosiţi în Germania începând cu anul 2007 prestează munci cu mult sub pregătirea lor. În funcţie de metoda de calcul, procentajul celor supracalificaţi este situat între 40 şi 58 la sută.

Discriminare sau problemă complexă?

Din perspectiva Partidului Stângii (Die Linke), dezbaterea actuală privind imigraţia din România şi Bulgaria, motivată de sărăcie, apare într-o cu totul altă lumină. Sabine Zimmermann, deputată a Stângii în Bundestag, vorbeşte în context despre „carenţe ale politiciii de ocupare a forţei de muncă în Germania”. Răspunzătoare este, în opinia ei, tendinţa generală de desfiinţare a locurilor de muncă obişnuite şi înlocuirea lor cu joburi prost plătite, puse cu precădere la dispoziţia imigranţilor. „Este vorba despre o discriminare sistematică”, a subliniat pentru DW deputata Zimmermann. „Numeroşi angajatori dau de lucru imigranţilor numai în astfel de condiţii”, a conchis ea.

Totuşi, potrivit Ninei Neubecker, discriminarea singură nu poate explica diferenţa mare dintre joburile germanilor şi cele oferite imigranţilor. Probabil că „discrepanţa se datorează unei serii întregi de factori, între care nerecunoaşterea diplomelor obţinute în străinătate ocupă un loc central”. Din această cauză, un uriaş potenţial nu este folosit la justa sa valoare, a evidenţiat Neubecker.

Te-ar mai putea interesa și
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au continuat vineri controalele la operatorii economici care comercializează preparate şi conserve din peşte şi au aplicat amenzi contravenţionale......
Justiția britanică l-a condamnat pe un fost ministru rus la 40 de luni de închisoare, pentru că a eludat sancțiunile impuse împotriva sa
Justiția britanică l-a condamnat pe un fost ministru rus la 40 de luni de închisoare, pentru că a eludat sancțiunile ...
Dmitri Ovsiannikov, un fost ministru rus şi aliat al preşedintelui Vladimir Putin, a fost condamnat vineri de un tribunal ...
Producătorul de electrocasnice Gorenje a vândut anul trecut în România peste 600.000 de unități
Producătorul de electrocasnice Gorenje a vândut anul trecut în România peste 600.000 de unități
Gorenje, unul dintre cei mai importanți producători de electrocasnice la nivel global, aniversează luna aceasta 75 de ...
Producătorii spanioli de ulei de măsline analizează posibilitatea de a se extinde în SUA și accelerează livrările, ca urmare a amenințării introducerii de noi taxe vamale
Producătorii spanioli de ulei de măsline analizează posibilitatea de a se extinde în SUA și accelerează livrările, ...
Unul dintre principalii producătorii spanioli de ulei de măsline analizează o posibilă extindere în SUA, ca răspuns ...