Este absolut necesară înfiinţarea Registrului unic al străzilor – Secretarul General al Guvernului
„Este absolut necesară înfiinţarea Registrului unic al străzilor, un lucru care îi lipseşte României. Vă dau un exemplu: în mai multe baze de date avem bulevardul Constantin Brâncoveanu şi începe nebunia: Constantin scris „Constantin” sau ”C-tin”, Brâncoveanu scris cu „î” sau cu „â”, dacă mai este şi o stradă cu grad militar, este nebunia şi mai mare: sergent major, cu liniuţă sau fără liniuţă, prescurtat. Luaţi toate aceste exemple cu combinaţia de alei, şosele, intrări, drum, cu celelalte baze de date de care vă spuneam şi o să vedeţi unde suntem”, a declarat Mihai Busuioc, în cadrul simpozionului internaţional GeoPreVi 2017 ”Soluţii inteligente pentru o proprietate sigură şi valoroasă”, organizat de Facultatea de Geodezie a Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti.
El a adăugat că este la fel de importantă existenţa unor registre unice la nivel naţional, în acest sens Gvernul propunându-şi înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Servicii Electronice şi Cloud, care să unifice aceste registre şi să aibă o evidenţă clară a domeniului public şi privat al statului, scrie News.ro.
Guvernul a aprobat, pe 19 octombrie, prin Hotărâre, constituirea Registrului electronic naţional al nomenclaturilor stradale, un sistem de evidenţă şi consultare geospaţială a nomenclaturilor stradale pe plan naţional care va fi administrat de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi se va constitui exclusiv în format electronic.
Registrul electronic naţional al nomenclaturilor stradale (RENNS) va ţine evidenţa străzilor la nivel naţional într-o bază de date care va fi publică.