Este criza din zona euro aproape de sfârşit? Păreri pro şi contra ale unor experţi

Ha-Joon Chang, profesor de economie la Universitatea Cambridge, este de părere că Hollande se înşeală din două motive. În primul rând, deşi Banca Centrală Europeană (BCE) a întreprins recent măsuri pentru a calma pentru moment piaţa financiară, nu este clar dacă va fi capabilă să repete aceste măsuri în cazul în care situaţia economică mondială se înrăutăţeşte – economia chineză încetineşte, iar SUA ar putea experimenta o recesiune în formă de ‘W’, în cazul în care Mitt Romney câştigă alegerile prezidenţiale din SUA şi îi va da mână liberă lui Paul Ryan asupra bugetului.

În al doilea rând, chiar dacă nu vor exista măsuri de austeritate suplimentare pentru Grecia şi pentru alte ţări ‘periferice’ (aşa cum promite Hollande), reducerile drastice operate la nivelul asistenţei sociale în aceste ţări sunt copleşitoare. Mulţi cetăţeni ai acestor state şi-au restrâns cheltuielile la limită pentru a putea face faţă reducerilor bugetare, însă acest lucru nu va continua pentru mult timp, mai ales în faţa unui şomaj ridicat. Atunci când aceşti oameni decid că s-au săturat, vor exista alte tulburări sociale, care vor bloca recuperarea economică, în condiţiile în care investitorii pe termen lung, de care Europa are nevoie pentru o redresare reală, au nevoie de un mediu social stabil.

La rândul său, Alistair Darling, fost ministru britanic de finanţe în perioada 2007-2010, tinde să contrazică afirmaţia lui Hollande, menţinându-şi în acelaşi timp optimismul cu privire la o supravieţuire a eurozonei, mai degrabă ajutată politic, decât economic. Pentru recuperarea din criză, susţine Darling, trei etape sunt necesare. În primul rând, băncile din zona euro trebuie în mod corespunzător capitalizate, iar datoriile toxice gestionate. Spania are nevoie să facă acest lucru urgent. De asemenea, un calendar credibil pentru uniunea bancară trebuie să fie pus în aplicare, deşi acesta va avea consecinţe pentru Marea Britanie. În al doilea rând, o soluţie credibilă la problemele Greciei trebuie pusă în practică. Nu în ultimul rând, austeritatea pe cont propriu nu va funcţiona niciodată. Din acest motiv, este necesar un plan credibil pentru creşterea economică şi reducerea deficitului.

Pentru Costas Lapavitsas, profesor de economie la Şcoala de Studii Orientale şi Africane din Londra, BCE poate furniza lichiditate, dar nu poate face nimic în privinţa solvabilităţii statelor. Periferia zonei euro este efectiv în stare de faliment, iar politica de austeritate a UE a făcut lucrurile mai rele, mai ales în Grecia, explică Lapavitsas. Economia s-a prăbuşit, datoria publică va avea nevoie în curând de o altă restructurare majoră, există costuri umane imense şi o situaţie socială explozivă. În cazul în care criza chiar s-ar apropia de un sfârşit, măsurile de austeritate ar trebui ridicate, iar fondurile de investiţii îndreptate către periferie. Or, cum nu există nicio perspectivă în acest sens, în 2013 situaţia va sta, probabil, chiar mai rău.

Phillip Inman, corespondentul economic de la The Guardian, vede lucrurile mai optimist. Este posibil, crede el, ca un plan de salvare pentru Spania, un acord pentru o uniune bancară în zona euro şi numirea unui ‘ţar’ al bugetului să tragă o line sub criza actuală. De asemenea, calmul poate fi restaurat, deoarece, mai presus de toate, liderii zonei euro sunt disperaţi rămână în interiorul zonei pentru a-şi păstra reputaţia şi a rezolva probleme interne pe care ei înşişi sunt incapabili să le gestioneze în ţările lor (corupţia din Grecia şi măsurile de protecţie a locurilor de muncă în Spania şi Italia sunt doar două exemple).

Luis Garicano, profesor de economie şi strategie la London School of Economics, crede că promisiunile goale nu vor pune capăt crizei. Cu toate acestea, Uniunea Europeană a luat în această vară trei decizii care, dacă vor fi implementate, ar putea pune capăt momentului critic al crizei. În primul rând, BCE a hotărât să acţioneze ca o bancă centrală ‘adultă’ şi să se ocupe cu forţa de criza mânată de panică de pe pieţele de obligaţiuni ale statelor membre. În al doilea rând, zona euro a fost de acord cu o recapitalizare directă a băncilor falimentare din Spania. În al treilea rând, s-a ajuns la un acord în privinţa formării unei uniuni bancare.

Olaf Gersemann, editor la Die Welt, consideră că este posibil ca zona euro să fi intrat într-o perioadă de calm relativ. Motivul principal este simplu: cancelarul Germaniei, Angela Merkel, vrea să fie reales în septembrie 2013, şi pare evident pentru observatorii de la Berlin că până atunci ea va încerca să prevină orice mişcare care ar putea conduce la noi atacuri de panică pe pieţele financiare. Doar acest lucru face, printre altele, un ‘Grexit’ în următoarele 12 luni puţin probabil.

Cu toate acestea, nu doar Grecia nu se află încă pe o traiectorie sustenabilă. E departe de a fi clar, argumentează Gerseman, dacă şi cum membrii sudici ai clubului euro vor reuşi să reducă nivelurile datoriei şi deficitele de cont curent în mod decisiv. Mai precis, numai timpul va spune dacă portughezii, spaniolii sau grecii sunt dispuşi să sufere mai mulţi ani de recuperare dureroasă, mai degrabă decât să părăsească zona euro. De asemenea, este departe de a fi clar modul în care alegătorii din Germania vor reacţiona odată ce vor trebui să plătească factura.