Este necesară încetinirea creşterii salariilor în zona euro, înainte de reducerea dobânzilor – Klaas Knot, BCE

29 01. 2024
BCE-sediu-600-400-e1648450246797

„Avem acum perspective credibile privind revenirea inflaţiei la 2% în 2025. Singura piesă care lipseşte este convingerea că avansul salariilor se adaptează la inflaţia mai scăzută”, a declarat Knot, care este şi guvernatorul Băncii Centrale din Ţările de Jos.

Acesta a explicat la postul olandez de televiziune NPO1 că de îndată ce se aşează piesele puzzle-ului, BCE va putea reduce uşor dobânzile.

Declaraţiile sale sunt în linie cu cele ale unora din colegii săi – inclusiv economistul şef al BCE, Philip Lane – care au sugerat că Banca Centrală Europeană are nevoie de claritate în privinţa majorării salariilor pentru a putea scădea costurile de împrumut. Cum aceste date nu vor fi disponibile până la finalul lunii aprilie, este din ce în ce mai probabil ca la reuniunea din iunie BCE să decidă prima reducere a dobânzilor.

Pieţele se aşteaptă ca BCE să acţioneze mai rapid. Investitorii estimează că BCE va reduce dobânzile de cel puţin cinci ori în acest an, iar prima mutare ar urma să vină în lunile martie sau aprilie, un scenariu care potrivit mai multor oficiali BCE este unul „excesiv”, având în vedere presiunile persistente pe partea de preţuri.

„Va urma o perioadă de câţiva ani în care credem că ritmul de creştere al salariilor va fi mai rapid decât inflaţia, ceea ce va permite restabilirea puterii de cumpărare”, a declarat Knot.

Şi preşedintele BCE, Christine Lagarde, a reafirmat săptămâna trecută că Banca Centrală Europeană ar putea reduce dobânzile din această vară, deşi a insistat că oficialii BCE nu au discutat încă o astfel de decizie.

„Cu certitudine îi susţin”, le-a declarat Lagarde jurnaliştilor la Frankfurt, referindu-se la comentariile recente de la Davos când a descris acest calendar ca „probabil”.

„Trebuie să ne implicăm mai departe în acest proces de dezinflaţie, înainte de a avea suficientă încredere că inflaţia va atinge de fapt ţinta în timp util”, a declarat Lagarde, după ce Banca Centrală Europeană a decis joi menţinerea nemodificată a dobânzilor, pentru a treia oară consecutiv, în prima şedinţă de politică monetară din acest an.

Anul trecut, BCE a majorat dobânzile la un nivel ridicat record, dar datele privind inflaţia exclud o nouă înăsprire a politicii monetare, mutând dezbaterea spre momentul la care va începe reducerea dobânzilor.

Ca urmare a deciziei adoptate joi, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 4,50%, 4,75% şi, respectiv, 4%. Acesta este cel mai ridicat nivel al dobânzii de la lansarea monedei euro în 1999.