Este „prea devreme” să se ştie dacă Rusia negociază „serios” – Casa Albă

 Este "prea devreme să spunem dacă ruşii (...) sunt gata să negocieze serios", a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a doua zi după convorbirile între cele două ţări de la Geneva, care nu au dezamorsat tensiunile din jurul Ucrainei, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 12 ian. 2022, 09:29
Este

Moscova poate „utiliza aceste discuţii pentru a pretexta că diplomaţia nu funcţionează” şi să-şi continue acţiunile „agresive”, a declarat Jen Psaki în cadrul unui briefing de presă la bordul avionului care îl transporta pe preşedintele SUA în statul Georgia.

„Relaţia NATO cu Ucraina nu priveşte decât Ucraina şi cele treizeci de ţări aliate din cadrul NATO”, a repetat ea.

Moscova cere ca NATO să nu deschidă niciodată uşa Ucrainei, o solicitare considerată inacceptabilă de Washington.

Adjuncta secretarului de stat american Wendy Sherman s-a întâlnit luni, în Elveţia, cu viceministrul rus al afacerilor externe, Serghei Riabkov.

După peste şapte ore de discuţii tensionate, care nu au permis realizarea de progrese privind Ucraina, responsabilii americani şi ruşi şi-au exprimat dorinţa de a continua dialogul.

Occidentalii acuză Rusia că a comasat în aceste ultime săptămâni 100.000 de soldaţi la frontiera cu Ucraina pentru a pregăti un atac împotriva acestei ţări, ceea ce Moscova dezminte. Statele occidentale ameninţă Rusia cu sancţiuni economice grele în caz de agresiune

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...