Eşti interesat de fotovoltaice? Cum alegi un sistem fotovoltaic potrivit

Panourile fotovoltaice sunt o soluție tot mai des întâlnită. Acestea sunt de ajutor când vine vorba de independență energetică și reprezintă o metodă facilă de a micșora sau chiar elimina costurile cu facturile la energie.
Ion Dobreanu - mie, 28 sept. 2022, 14:05
Eşti interesat de fotovoltaice? Cum alegi un sistem fotovoltaic potrivit

Însă, înainte de toate acestea, trebuie să știm cum să alegem sistemul fotovoltaic potrivit nevoilor noastre.

În primul rând, atunci când alegem un sistem fotovoltaic, va trebui să luăm în calcul numărul de panouri fotovoltaice de care avem nevoie, precum și câte panouri încap pe acoperișul casei noastre.

Cum se fac calculele necesare pentru panourile solare

Calculele pentru un sistem fotovoltaic se fac pornind de la consumul de energie utilizat în fiecare zi. Un astfel de calcul, se face în felul următor:
Să presupunem că în locuința unde se vrea instalarea sistemului fotovoltaic se consumă lunar 300 kWh.

Acest consum se împarte la 30 de zile, aflându-se astfel media zilnică de consum, care va fi 10 kWh. Apoi, necesarul zilnic se împarte la un coeficient de -3.3 (media zilnică anuală) și se află puterea instalată, care este de 3 kW sau 3000 W.

În cazul în care se are în vedere instalarea unui panou clasic de 250 kW, va fi nevoie de 12 panouri fotovoltaice.

Câte panouri solare vor încăpea pe acoperiș

Înainte de a determina câte panouri fotovoltaice vor încăpea pe acoperiș, trebuie menționat faptul că pentru a putea obține un randament crescut de la acestea, ele vor trebui poziționate spre sud.

Un alt aspect care trebuie avut în vedere este reprezentat de mărimea suprafeței pe care vom monta panourile fotovoltaice. Pentru a putea calcula suprafața disponibilă, va trebui să înmulțim lungimea cu lățimea acoperișului.

După ce am aflat suprafața disponibilă, se împarte valoarea la 1,7 (un panou solar standard are dimensiunea de 100 x 164 x 4 centimetri, adică aproximativ 1.7 metri pătrați) pentru a afla câte panouri fotovoltaice încap pe acoperiș.

Ce tip de sistem fotovoltaic este recomandat

După ce s-au aflat detaliile legate de suprafața și numărul panourilor, va trebui să alegem ce tip de panou vom folosi. Cele mai cunoscute sisteme fotovoltaice sunt cele monocristaline, policristaline, cu strat subțire și hibride.

Achiziția și instalarea sistemelor fotovoltaice reprezintă un proces complex care necesită atenție și timp. Însă utilizarea unui sistem fotovoltaic va aduce beneficii atât în privința independenței energetice cât și în privința bugetului.

Te-ar mai putea interesa și
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Producătorul francez de automobile Renault, cel mai mare acționar al Nissan, este deschis, în principiu, fuziunii producătorului auto japonez cu Honda Motor....
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul și să taie cheltuielile statului
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi ...
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în 2024 peste 180 de milioane de lei din Programul Naţional de Redresare ...
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Cinci oferte de la constructori din România, Turcia şi Ucraina au fost depuse, astăzi, pentru construirea lotului 1 D ...