Estonia a preluat preşedinţia semestrială a Consiliului UE
Premierul eston, Juri Ratas, a declarat vineri într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că în exercitarea preşedinţiei Consiliului UE ţara sa va încerca să obţină progrese şi la capitolele securitate, dezvoltarea digitalizării şi a unei economii europene ‘deschise şi inovatoare’, precum şi avansarea către o Uniune Europeană ‘inclusivă’, o altă provocare majoră fiind negocierea Brexitului.
La rândul său, Juncker şi-a manifestat speranţa că preşedinţia estonă a Consiliului UE va reuşi să dea un impuls creării unui sistem de azil comun în UE, demers aflat în prezent în impas.
Legat de acest ultim subiect, premierul Juri Ratas a insistat asupra necesităţii găsirii de soluţii pentru ca Italia şi Grecia să facă faţă presiunii provocate de recenta intensificare a fluxului migrator, mai ales în cazul Italiei, unde numai în ultimele zile au debarcat încă aproximativ 10.000 de migranţi veniţi din Africa prin Libia şi Marea Mediterană. Acest subiect va fi dezbătut la reuniunea informală a Consiliului UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 6 şi 7 iulie.
De asemenea, şeful executivului de la Tallinn a insistat ca în elaborarea unei politici europene comune de azil să se găsească şi o definiţie a ceea ce trebuie să însemne ‘solidaritatea’ europeană. Acest argument al solidarităţii este des invocat de politicienii europeni care critică refuzul unor state est-europene de a accepta politica uşilor deschise faţă de migranţi.
În acelaşi context, premierul Juri Ratas a subliniat şi importanţa protejării frontierelor externe ale blocului comunitar şi consolidarea cooperării cu statele africane de origine şi de tranzit ale migranţilor, precum şi cu Turcia în cadrul acordului încheiat anul trecut de UE cu această ţară.