Estonia vrea baze permanente ale NATO pe teritoriul său

Economica.net
02 09. 2014
nato_flag_in_the_wind_32222800_19223500_97380400

Toomas Hendrik a făcut aceste declaraţii cu prilejul unei deplasări la Oslo şi în ajunul unei vizite în Estonia a preşedintelui american Barack Obama, înaintea summitului NATO de joi şi vineri din Ţara Galilor.

‘Nu ar trebui să existe NATO cu două tipuri de ţări: ţări cu baze permanente NATO şi ţări fără baze permanente. Acesta este un semnal greşit transmis potenţialului agresor’, a mai spus el.

Totuşi, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat luni că Alianţa Nord-Atlantică va deveni ‘mai vizibilă’ în statele membre din flancul estic prin constituirea unei forţe avansate care să răspundă rapid ameninţărilor, dar, pentru a nu încălca actul fondator Rusia-NATO, nu vor fi constituite baze permanente în aceste ţări.

AFP notează că cei 28 de şefi de stat ai ţărilor Alianţei urmează să adopte la summitul de săptămâna aceasta un plan de reacţie (Readiness action plan – RAP), ca răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina, care au determinat unele state din flancul estic al Alianţei, precum România, Bulgaria, Polonia sau statele baltice, să se simtă ameninţate de Rusia.