Eticheta care îți arată prin culori ce ar fi mai bine să mănânci. Retailerii și producătorii din România au început să o lipească pe produsele lor
Intitulat Nutri-Score , sistemul de etichetare este unul voluntar, aduce informații suplimentare consumatoriului și simplifică decizia de cumpărare care poate fi luată astfel pe baza unor date științifice. Eticheta se găsește pe fața ambalajului, sub forma unui logo și cuprinde 5 scale marcate cu diferite culori: A – verde închis – B verde deschis – C galben – D portocaliu – E roşu.
Pe fiecare produs, consumatorul va putea observa litera aferentă este evidențiată, iar interpretarea este următoarea:
- produsele marcate cu culoarea verde (A, B) sunt produse importante în alimentație, care ar trebui consumate mai des. Au cea mai bună valoarea nutruțională.
- produsele marcate cu galben (C) ar trebui consumate cu moderație,
- produsele marcate cu portocaliu și roșu (D, E) trebuie consumate în cantitate mai mică, deoarece conțin o cantitate mai mare de grăsimi, zahăr și sare.
Eticheta Nutri-Score evidențiază practic valoarea nutritivă a produsului pentru 100 g sau 100 ml, putând exista scoruri diferite chiar în cadrul aceleiași categorii de produse, urmare a rețetelor diferite. Spre exemplu, o cutie de cereale poate avea scorul A, B , C sau D.
Nutri-Score nu împarte însă alimentele în sănătoase și nesănătoase, ci ghidează consumatorul într-un mod simplu, cu privire la alegereile făcute.
Pe ce produse se găsește eticheta Nutri-Score
Sistemul este folosit oficial în Franța încă din 2017. Este însă opțional momentan, dar mulți jucători din piața de profil, atât retaileri cât și producători, l-au implementat deja în Europa, în țări precum Franța, Belgia, Spania, Germania și Olanda. În România, sistemul de abia începe să fie extins la scară largă, iar primii care au anunțat folosirea lui sunt retailerii Auchan și Mega Image și producătorul de lactate Danone.
Astfel, retailerul francez Auchan a anunțat că momentan, aproximativ 150 de articole din oferta sa conțin sistemul de etichetare Nutri-Score, o treime dintre acestea fiind produse de origine locală. Până la finalul acestui an, compania și-a propus adăugarea logo-ului Nutri-Score pe ambalajele majorității produselor marcă proprie create în România, respectiv o gamă formată din peste 400 de articole.
La nivelul grupului Auchan, sistemul este utilizat încă din 2017 în țări precum Franța, Luxemburg, Portugalia, Spania și urmează a fi extins anul acesta și în Polonia. Auchan România a început procesul de afișare a logo-ului Nutri-Score pe produsele românești marcă proprie din decembrie 2020, având deja la raft, de 2 ani, alimente marcă proprie cu această etichetă, create în alte țări.
În ceea ce privește acțiunile Mega Image, retailerul olandezo-belgian a lansat sistemul de etichetare începând cu luna mai, pentru produsele marcă proprie de import, iar pentru cele locale este poziționată la raft, lângă eticheta de preț.
Retailerul a calculat Nutri-Score pentru aproximativ 1.500 de produse marcă proprie Mega Image, atât locale (Gusturi Românești, Mega Apetit), cât și de import (Delhaize, 365 essential, Delicata).
Nu în ultimul rând, producătorul francez de lactate Danone a anunțat că va adăuga anul acesta eticheta Nutri-Score pe ambalajul tuturor brandurilor din portofoliul său. A început cu produsele pentru copii Danonino care se încadrează în categoria B.
Citește și