EU Data Boundary pentru Microsoft Cloud: încă un pas către un Microsoft Azure European

Transformarea digitală este, poate, cel mai dezbătut subiect astăzi, beneficiile pe care aceasta le-ar putea aduce la nivelul instituțiilor publice și al companiilor, al economiilor și al societăților fiind analizate îndelung. Ținând seama de acest context, Uniunea Europeană arată un interes tot mai mare în conturarea unei economii digitale, care să stea la baza unui viitor sustenabil.
Ion Dobreanu - lun, 28 iun. 2021, 11:40
EU Data Boundary pentru Microsoft Cloud: încă un pas către un Microsoft Azure European

În condițiile în care, în prezent, tehnologia este unul dintre pilonii creșterii economice, al bunăstării sociale și, implicit, al transformării digitale, Comisia Europeană s-a axat tot mai mult pe conturarea unor obiective digitale pentru anul 2030, care să pregătească atât instituțiile publice și companiile, cât și cetățenii pentru un viitor digital. Acest set de principii a fost denumit Deceniul digital al Europei, iar Microsoft își propune să vină în întâmpinarea acestui țel prin intermediul tehnogiilor pe care le dezvoltă.

Încă de la începuturile sale, Microsoft a susținut organizațiile în procesul transformării digitale, facilitând dezvoltarea, implementarea și utilizarea tehnologiilor inteligente de tip cloud și a inițiat, astfel, Tech Fit 4 Europe – o inițiativă care subliniază rolul special pe care sectorul tehnologic trebuie să îl joace pentru a ajuta Europa să își atingă obiectivele digitale.

Pentru a putea reuși, însă, Europa are nevoie de o infrastructură digitală sigură, rezilientă și de servicii care să le permită atât cetățenilor europeni, cât și actorilor din mediul economic să valorifice datele de care aceștia dispun. Digitalizarea unei economii sau a unei societăți se bazează, într-o foarte mare măsură, pe analiza și managementul de date, iar cantitatea de date generată, în prezent, este uriașă, acestea putând aduce nenumărate avantaje competitive la nivelul companiilor. Cu toate acestea, simpla lor existență nu este suficientă, întrucât pentru a le putea valorifica întregul potențial este necesar ca datele să fie stocate și gestionate în mod corect.

Pe de altă parte, însă, stocarea și gestionarea datelor dă naștere unor discuții legate de nivelul de securitate al acestor procese – unde și cum sunt aceste date stocate? cum se realizează transferul de date între diferite țări sau continente? cât de sigur este acesta? – toate sunt întrebări care trebuie să își găsească un răspuns, iar un alt deziderat al Uniunii Europene este acela de a rămâne competitivă și de a avea, constant, control asupra datelor generate pe teritoriul său. Astfel, Microsoft își propune să sprijine prin tehnologiile sale, creșterea nivelului de competitivitate al Europei la nivel global, respectând totodată standardele de securitate și transparență impuse de valorile și legislația europeană.

Ca parte a acestui angajament, Microsoft a demarat planul EU Data Boundary pentru Microsoft Cloud, o inițiativă prin care, până la finalul anului 2022, toate datele care vor fi generate pe teritoriul Uniunii Europene de către clienții companiei (comerciali sau din sectorul public) vor fi stocate şi prelucrate doar pe teritoriul UE.

Acest nou proiect este construit pe portofoliul existent de soluții și pe angajamentele luate deja privind protecția datelor clienților companiei, fiind un pas adițional prin care Microsoft le răspunde clienților săi europeni care își doresc să aibă mai multe garanții și facilități privind stocarea și procesarea datelor.

Demersul este motivat prin dorința companiei de a veni în întâmpinarea solicitărilor de acest tip, primite din partea clienților săi, prin oferirea de alternative care să permită stocarea pe un anumit teritoriu sau în interiorul granițelor UE, fără să îngrădească posibilitatea ca serviciile de cloud public extins global să le fie, de asemenea, accesibile.

Serviciile Microsoft cloud existente respectau și chiar depășeau deja recomandările Uniunii Europene, clienții având opțiunea de a-și stoca datele în UE. În plus, multe dintre serviciile Microsoft le asigură acestora, și în prezent, controlul în ceea ce privește criptarea propriilor date, prin utilizarea unor soluții de securitate gestionate autonom. În acest fel, compania protejează aceste date (date cu caracter personal din datele de diagnostic și datele generate de servicii; date personale pe care compania le utilizează pentru a oferi asistență tehnică) împotriva accesului necorespunzător din partea oricărui guvern de la nivel global.

Inițiativa va fi susținută prin investiții substanțiale constante într-o infrastructură europeană extinsă de centre de date, care alimentează serviciile cloud ce facilitează procesele de transformare digitală începute de clienții europeni ai Microsoft, ajutându-i totodată să își sporească competitivitatea și operând în conformitate cu toate legile și reglementările aplicabile.

De-a lungul timpului, compania și-a demonstrat angajamentul de a respecta, și chiar depăși, cerințele legislației UE privind protecția datelor, fiind prima mare companie din domeniul IT, de la nivel global, care a afirmat că respectă normele GDPR și a extins drepturile și protecția oferită (prin GDPR) la nivelul clienților săi din întreaga lume, și nu doar din UE.

 

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...