Eugen Anicescu a fost numit în funcția de director general al Aon România

Aon, unul dintre liderii globali ai pieței brokerilor de asigurări, aduce un nou director general la conducerea filialei din România, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mar, 13 sept. 2022, 16:24
Eugen Anicescu a fost numit în funcția de director general al Aon România

Eugen Anicescu preia funcția de director general al firmei, sub rezerva validării mandatului său de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

El deține o expertiză solidă de peste 22 de ani în industria asigurărilor la nivel corporativ, acumulată în poziții de conducere în cadrul unor jucători globali de top în soluții de asigurări comerciale și generale pentru companii, consultanță în risk management, date și informații despre companii, rating financiar și management al creanțelor neperformante.

În ultimii 15 ani, Eugen Anicescu a activat în cadrul Coface România în calitate de director general, director comercial și director al Diviziei de Trade Credit, iar anterior a condus Divizia de Reasigurări a Generali România.

„Precum alte sectoare ale industriei serviciilor financiare, domeniul asigurărilor traversează perioade în care este necesară reorientarea strategică și concentrarea pe inovație și excelență în operațiuni, pentru a putea satisface nevoile unui mediu de business afectat de incertitudine și riscuri în continuă schimbare a formei și amplitudinii. Deschid un nou capitol alături de Aon România, și consider că expertiza pe care am acumulat-o în mediul corporativ, alături de cea a Grupului Aon și completată de flexibilitatea și profesionalismul echipei locale, vor fi bazele dezvoltării unui parteneriat solid cu companiile românești”, a declarat Eugen Anicescu.

Aon plc (NYSE: AON) este o companie multinațională, specializată în servicii financiare, cu o prezență internațională în 120 de țări. Prin cei 50.000 de angajați din întreaga lume, Aon oferă soluții inovatoare de managementul riscului, asigurări, reasigurări și consultanță în beneficiul angajaților (pensionare și sănătate), precum și furnizarea de date și analize privind evaluarea riscului, prin resurse globale și expertiză tehnică de vârf.

În România, compania activează din anul 2006, în urma achiziției companiei locale de brokeraj KARO, primul broker de asigurări licențiat în România la începutul anilor ’90. Deține în prezent o echipă formată din 60 de angajați și oferă servicii profesionale de consultanță în risk management, soluții de asigurare și reasigurare pentru companii și pentru resurse umane.

Despre Aon România

Aon România este filiala locală a Aon plc (NYSE: AON), lider mondial în furnizarea de soluții de management al riscului, brokeraj de asigurări și reasigurări, consultanță resurse umane și externalizare de servicii. Aon plc acordă cele mai bune servicii clienților săi, combinând soluții de risc inovatoare și eficiente cu expertiză tehnică a resurselor sale la nivel mondial. Aon plc a fost numit în mod repetat cel mai bun broker din lume, cel mai bun intermediar de asigurări, cel mai bun intermediar în reasigurări, cel mai bun consultant privind beneficiile pentru angajați și manager de captive de către surse multiple din industria de profil.
A
on România este unul dintre cei mai importanți brokeri de asigurări din România, oferind servicii profesionale societăților comerciale și instituțiilor financiare. Aon dezvoltă strategii bazate pe date și livrate de experți, ce reduc volatilitatea cu care se confruntă clienții, ajutând la maximizarea performanțelor.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...