Eugen Rădulescu a subliniat în cadrul ZF Bankers că raportul dintre credite şi depozite în sistemul nostru bancar este de 70%, ceea ce arată că bani există în piaţă, dar nu avem proiecte de investiţii viabile şi ne lipsesc total garanţiile. În acest context, bancherul a precizat că băncile comerciale ar putea să se gândească să ofere credite pentru companii şi pe baza planului de afaceri, nu doar pe baza garanţiilor sau a cash-ului colateral.
În acest context el a arătat că schimbarea legii 31, în sensul creşterii răspunderii acţionarilor, ar putea fi o soluţie. Pentru că cel mai mult contează capitalizarea companiilor, nu finanţarea temporară a acestora, lucru practicat în acest moment.
Eugen Rădulescu a subliniat că sectorul bancar este stabil, bine capitalizat şi că are încă puterea de a finanţa datoria statului prin cumpărarea de bonduri. Chiar dacă a fost atinsă o limită maximă de expunere a băncilor pe titluri de stat, acţionarii au suplimentat cu capital propriu fondurile băncilor. În acest context, el a subliniat faptul că deficitele comerciale sunt cele mai mari probleme la nivel macroeconomic şi că politicile BNR nu pot rezolva singure acest lucru. „Cea mai mare problemă este deficitul public, care a ajuns la 7%-8% şi care se duce direct în deficitul extern. În aceste condiţii nu poţi să ceri să ai un deficit de cont curent sub 6%. Practic nu esixtă alte posibilităţi ca politici macroeconomice decât reducerea cheltuielilor”, a declarat Eugen Rădulescu.
Reprezentantul BNR, care a vorbit în nume propriu și nu în numele băncii centrale, a arătat că este neapărată nevoie de o restabilire a echilibrului bugetar, în condiţiile în care vom avea o creştere economică şi în acest an, moderată faţă de ceilalţi ani (3% sau poate mai puţin), dar totuşi cea mai mare din Uniunea Europeană. Creşterea PIB este cu atât mai importantă cu cât se realizează pe baza unui număr mai mic de angajaţi decât în ceilalţi ani, fapt care arată în opinia bancherului o creştere a productivităţii muncii.
Astfel, Rădulescu a concluzionat că reechilibrarea cheltuielilor bugetare şi o bună absorbţie a fondurilor din PNRR, care sunt în parte deja venite în conturile BNR, şi care dau şi un sentiment de încredere investitorilor ar fi principalele condiţii pentru ca România să nu fie retrogradată de agenţiile de rating în categoria junk.
Obligațiunile de tip „junk” au un rating de credit mai mic decât obligațiunile de tip „investment grade” și, prin urmare, trebuie să ofere rate ale dobânzii mai mari pentru a atrage investitorii. Obligațiunile de tip „junk” au, în general, ratingul BB[+] sau mai mic de către Standard & Poor’s și Ba[1] sau mai mic de către Moody’s. Ratingul indică probabilitatea ca emitentul obligațiunilor să nu-și achite datoria.
Ratingul de credit al Standard & Poor’s pentru România este BBB- cu perspectivă stabilă. Ratingul de credit al Moody’s pentru România a fost stabilit ultima dată la Baa3 cu perspectivă stabilă. Ratingul de credit al Fitch pentru România a fost raportat ultima dată la BBB- cu perspectivă stabilă.