Eugen Teodorovici: Cazierul fiscal, pe site-ul ANAF, până la finele anului, ca şi poprirea electronică
„Programul a început în 2014, dacă nu mă înşel. Până acum, în toată ţara, toate sediile ANAF au schimbate partea de computer. S-au făcut achiziţii de echipamente, iar până la finalul anului 2020, tot sistemul informatic pe ANAF va fi finalizat, adică tot ce mai trebuie cumpărat pe infrastructură, servere şi restul, plus partea de aplicaţii. Exact cum s-a gândit în proiectul cu Banca Mondială”, a declarat, în conferinţă de presă, Teodorovici.
Conectarea la sistemele informatice ale altor instituţii – primării, poliţie, CAS etc. – este cea mai simplă parte, a susţinut el, dar va cădea în sarcina următorului ministru. „Când am cumpărat echipamentele, am spus că trebuie să permită rularea oricărei tehnologii, ca să nu avem discuţii”, a precizat ministrul.
Potrivit acestuia, toate primăriile din România – mai sunt vreo 1.000, din 3.200 – vor fi înscrise în sistemul PatrimVen, pentru a beneficia de accesul la informaţii despre cei care licitează, care depun oferte la primării, inclusiv cazier fiscal.
„Cazierul fiscal va fi pus pe site-ul ANAF până la final de an. E deja în lucru chestiunea asta. Cum e şi poprirea electronică. Ca să nu mai fie blocajele pe conturile companiilor. Totul va fi postat pe site-ul ANAF pentru a nu mai face nicio deplasare contribuabilul. Pentru că nu e niciun secret. La poprire, aplicaţia este deja făcută, poate să ruleze imediat. (…) Poprirea electronică se regăseşte într-un pachet legislativ, în cele 12 acte normative depuse de mine la Parlament. Pachetul a trecut de Senat şi aşteaptă la Camera Deputaţilor. La final de noiembrie, sigur, intră în vigoare. Pentru că la Cameră au fost obţinute avize de la câteva comisii, urmează Comisia de buget-finanţe, promulgarea va fi imediată”, a spus Teodorovici.