Eugen Teodorovici: Investiţiile BERD rămân extrem de importante pentru dezvoltarea României
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, şeful de la Finanţe se află într-o vizită de lucru la BERD, împreună cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Transporturilor, Iulian Matache.
‘Investiţiile BERD au fost şi rămân extrem de importante pentru dezvoltarea României. Faptul că în data de 30 septembrie a.c. este programată adoptarea Strategiei de ţară pentru România în Consiliul de Administraţie BERD este o veste foarte bună, care va facilita noi investiţii BERD în ţara noastră. Această vizită de lucru, care are loc chiar înaintea aprobării Strategiei de ţară, reprezintă şi o asigurare clară dată de autorităţile române instituţiei financiare în privinţa unei colaborări mult mai intense pentru finanţarea proiectelor prioritare ale României’, a subliniat Eugen Teodorovici.
Delegaţia română a avut întâlniri cu preşedintele BERD, Sir Suma Chakrabarti, şi cu primul vicepreşedinte Phil Bennett. Discuţiile au vizat prezentarea potenţialelor proiecte pe care BERD le poate finanţa în România, în special în sectorul transporturilor şi energiei.
‘Cu o piaţă proprie de 20 milioane consumatori şi un număr în creştere de companii româneşti ce au succes pe pieţele internaţionale, România are un mare potenţial. BERD este hotărâtă să sprijine dezvoltarea economică a ţării, cu accent pe stimularea sectorul privat. Avem experienţe foarte bune şi un portofoliu solid în România, pe care intenţionăm să-l dezvoltăm’, a declarat preşedintele BERD, Sir Suma Chakrabarti.
În vederea elaborării Strategiei de ţară pentru România, au fost consultate autorităţile române, procesul fiind coordonat de Ministerul Finanţelor Publice. La nivelul autorităţilor române a existat consens în ceea ce priveşte principalele direcţii de acţiune din Strategie, respectiv lărgirea accesului la finanţare prin stimularea creditării şi dezvoltarea pieţei de capital, construirea infrastructurii comerciale în vederea reducerii disparităţilor regionale şi creşterii incluziunii şi stimularea competitivităţii sectorului privat prin investiţii ţintă.
BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituţionali în România, cu investiţii în valoare de aproximativ 7 miliarde de euro, în peste 370 proiecte. Prin aceste proiecte s-a generat un efect de antrenare de peste 14 miliarde de euro din partea altor investitori.