Eures: 632 de persoane angajate în străinătate, în primul semestru din 2013

Consilierii EURES au mediat angajarea în străinătate a 632 de persoane, în primele şase luni din acest an, mai mult de jumătate obţinând contracte de muncă în Spania, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Liliana Bogdan.
Economica.net - mie, 07 aug. 2013, 19:15
Eures: 632 de persoane angajate în străinătate, în primul semestru din 2013

‘Consilierii EURES România au mediat în primul semestru din acest an 632 de persoane care au fost declarate acceptate de către angajatorii din şapte ţări europene (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Norvegia, Spania), iar mai mult de jumătate, respectiv, 338 de persoane, au obţinut contracte de muncă în Spania. În Danemarca au fost angajate 185 persoane, în Finlanda – 48, în Germania – 43, în Austria – 10. În Norvegia au fost angajate şapte persoane, iar în Belgia – una singură’, a afirmat Liliana Bogdan.

În legătură cu ocupaţiile oferite, purtătorul de cuvânt al ANOFM a arătat că este vorba, în primul rând, de lucrători necalificaţi în agricultură, în total 571 de posturi în Spania, Danemarca şi Finlanda.

Germania, Norvegia şi Belgia au avut nevoie de personal pentru domeniul hotelier-gastronomic, dar şi ingineri de petrol-gaze, constructori şi automatişti. În Germania a mai fost angajat un frizer cu un salariu brut de 1.340 euro/lună, iar cei zece drujbişti care au plecat în Austria primesc 1.300 euro net/lună.

Salariile lucrătorilor necalificaţi care muncesc în agricultură sunt de 36,68 euro brut/zi (Spania), 1.250 euro brut/lună (Finlanda) şi 0,5 – 0,8 euro net/kg (Danemarca), potrivit datelor Direcţiei Relaţii internaţionale, EURES şi Mediere (DRIEM) din ANOFM.

Posturilor de ingineri sunt plătite cu 5.000 euro brut/lună (petrol-gaze – în Norvegia), 63.000 – 113.000 euro brut/an (automatist – în Norvegia) şi 2.500 euro/lună (constructor – în Belgia).

Pe lângă cele 632 de persoane care au fost angajate prin intermediul reţelei EURES, DRIEM-ANOFM a mediat 196 de persoane, prin aplicarea acordurilor bilaterale în domeniul circulaţiei forţei de muncă. Este vorba despre menajere care au plecat în Germania, cele mai multe (111) fiind în vârstă de peste 45 de ani. Nivelul mediu de salarizare obţinut se ridică la 1.530 euro/lună. Între cele 196 de ‘menajere’ se află şi cinci bărbaţi, contractul de muncă putând fi şi cu o durată de trei ani.

Reţeaua europeană de servicii pentru ocuparea forţei de muncă (EURES) a fost creată în scopul facilitării liberei circulaţii a forţei de muncă în Uniunea Europeană şi este o platformă de cooperare între Comisia Europeană, serviciile publice de recrutare din statele membre, plus Norvegia, Liechtenstein, Islanda şi Elveţia.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz a prezentat „cea mai inteligentă mașină lansată vreodată de marcă”
Mercedes-Benz a prezentat „cea mai inteligentă mașină lansată vreodată de marcă”
Germanii de la Mercedes-Benz fac un nou pas în reorganizarea gamei de produse prin lansarea modelului CLA care va fi disponibil atât cu motoare electrice, cât și cu sisteme hibride de propulsie....
BEC a respins candidatura Dianei Șoșoacă pe baza hotărârii Curții Constituționale de anul trecut
BEC a respins candidatura Dianei Șoșoacă pe baza hotărârii Curții Constituționale de anul trecut
Biroul Electoral Central (BEC) a respins candidatura preşedintei S.O.S. România, Diana Iovanovici-Şoşoacă, luând în ...
Premierul Meloni anunță că Italia nu intenționează să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina
Premierul Meloni anunță că Italia nu intenționează să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina
Italia nu intenţionează să trimită soldaţi în Ucraina, a declarat sâmbătă şefa guvernului italian Giorgia Meloni, ...
Ciolacu: Când se va finaliza instalarea procesului de digitalizare, va fi și o reorganizare a sistemului bugetar pe fond, nu de formă
Ciolacu: Când se va finaliza instalarea procesului de digitalizare, va fi și o reorganizare a sistemului bugetar pe fond, ...
Reorganizarea de fond a sistemului bugetar din România va avea loc după finalizarea procesului de digitalizare a instituţiilor ...