Euro 2020: CFR a desemnat constructorul pentru dublarea liniei de cale ferată care ajunge lângă Aeroportul Otopeni

Economica.net
25 02. 2019
bucuresti_otopeni_42242200

Durata contractului (proiectare şi execuţie) este de 17 luni, iar sursa de finanţare, pentru realizarea obiectivului Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, va fi asigurată din fonduri de investiţii de la Bugetul de Stat.

Contractul prevede lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întreaga distanţă, inclusiv modernizarea Punctului de Oprire Aeroport. Semnarea contractului între cele două părţi este condiţionată de aprobarea bugetului pe 2019, conform clauzei suspensive menţionată în Anunţul de Participare nr. CN1005560/23.10.2018.

Pentru acest contract, scos la licitaţie în octombrie anul trecut, CFR SA a primit până la începutul lui decembrie doar o ofertă, respectiv de la constructorul austriac Porr.

Mai departe, reprezentanții CFR SA estimează că începerea propriu-zisă a lucrărilor ar putea fi la finalul lunii martie 2019.

„Lucrările pentru Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti sunt incluse în proiectul Modernizarea liniei Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, în cadrul căruia CFR SA a lansat în data de 12.02.2019 şi licitaţia publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie Faza I – Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internațional Henri Coandă București”, menţionează reprezentanţii CFR SA.

Bucureştiul va găzdui patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.