Euro a avut oscilaţii în jurul pragului de 4,5 lei/euro pe interbancar, la deschiderea sesiunii
În debut, euro a fost cotat la 4,5000 – 4,5030 lei, peste nivelul din jurul orei 16:30 de marţi, când schimburile s-au realizat la 4,4950 – 4,4960 lei/euro.
În prima oră cursul a oscilat în intervalul 4,4990 – 4,5030 lei/euro.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă în creştere pentru a cincea sesiune consecutiv, la 4,5010 lei/euro, reprezentând un nou maxim pentru ultimele şase luni.
O paritate mai ridicată decât cea de marţi a fost anunţată de banca centrală pe 21 iunie, când euro a fost cotat la 4,5209 lei.
Leul a recuperat uşor scăderea faţă de dolarul american, rata de referinţă leu/dolar coborând la 3,2990 lei/dolar. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 3,3009 unităţi, reprezentând cel mai ridicat nivel din 21 noiembrie, când dolarul a fost cotat la 3,3101 lei.
Totodată, cursul de referinţă leu/franc elveţian a coborât de la 3,6507 lei/franc la 3,6395 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile afişate miercuri de băncile comerciale pentru depozitele atrase şi plasate în lei pe termen de o zi au rămas la 0,73 – 1,23% pe an. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.
Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale încadrează dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.